Bună ziua! Am o frământare sufletească pe care de regulă uit să o spun duhovnicului (sper că în acest post să nu se mai întâmple). De ce atunci când am o dorinţă, un examen, o problemă de rezolvat mă pot ruga cu intensitate, inima mea se deschide şi pot să-l simt pe Dumnezeu, iar după ce îmi văd „saci-n căruţă” nu mai am aceeaşi stare şi o caut mereu, pentru că mi-e bine şi nu-mi doresc ca Dumnezeu să-mi dea griji numai ca să-mi deschid inima. Am citit multe pe tema aceasta şi ştiu că şi acest lucru e tot un har pe care trebuie să-l cerem, dar e greu de obţinut. Dacă sfinţii au „muncit” o viaţă întreagă să dobândească această stare, noi, păcătoşii prinşi în rutina grijilor zilnice cum o vom dobândi?
- Georgiana a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Prin neîncetarea noastră de a purta lupta, de a duce lupta cea bună împotriva păcatelor și a patimilor. Doar prin insistența noastră vom reuși să dobândim orice de la Dumnezeu, dacă vreți (deși știm cu toții că nu este într-atât de important), chiar și înălțarea de la pământ în timpul rugăciunii. Iar în ceea ce privește schimbul stării sufletului Dvs, adică posibilitatea de a ruga cu lacrimi și cu umilință în nevoi: De vină este nedorința Dvs. de a vă ruga permanent și cel mai important, de a mulțumi lui Dumnezeu, pentru toate! Dacă noi permanent am mulțumi lui Dumnezeu și pentru cele bune și pentru cele rele, – credeți-mă, veți avea Har peste Har!
Dumnezeu să ne ajute iubiților, să dobândim Harul Duhului Sfânt!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
