unii batrani

Sărut mâna, Părinte. Uneori, când întâlnim bătrâni, persoane mai în vârstă, ne aşteptăm cu sete, la un sfat bazat pe simţăminte creştine, pe înţelepciune căpătată odată cu experienţa vârstei. De ce la unii bătrâni observam că, în ciuda anilor pe care i-au trăit, şi văzând stricăciunea vieţii asteia şi zădărnicia acumulărilor de averi, de proprietăţi, nu vedem decât acreală, amărăciune şi răzbunare amestecate cu o tendinţă instantanee de a blestema răufăcătorii proprii? Eu mă întreb, dacă tot avem cunoştinţă că la moarte (Judecată) ne ducem cu toţii, ce mai aşteptăm bun de la viaţa asta ca să ţinem cu dinţii de ea, ca să ne facem aşa de răi la bătrâneţe cu semenii noştri? Pe mine mă întristează bătrânii aştia, Dumnezeu să mă ierte, şi pe ei să îi lumineze şi să le dea pocăinţă şi tot ce e nevoie ca şi noi, tinerii, să avem un exemplu, că Dumnezeu ştie că umblăm disperaţi şi înfometaţi după exemple bune de smerenie şi creştinism şi găsim foarte rar. Mulţumesc pentru lămurire.