Sărut mâna, părinte! Am nevoie de sfatul Dumneavoastră. M-am întâlnit cu un băiat un an de zile. Ne-am despărţit după o sfadă de neînţelegere. Au trecut 2 ani de zile şi nici eu nu am pe nimeni nici el. Acum o lună cum iarăşi ne scriem, ne telefonăm, că e după hotare. El deseori începe vorba de căsătorie, însă eu nu ştiu ce să-i răspund! Am o frică de tot ce e legat de nuntă, că am avut o experienţă proastă de tot. 3 ani în urmă trebuia să fac nunta cu un băiat şi el a rupt nunta înante cu 2 săptămâni înainte de a fi ea. Aveam deseori conflicte cu mama lui. Însă nu ţin ură deloc pe ei, că ştiu că nu-s şi eu aşa de simplă. Nu am aşa amintiri plăcute în viaţă din cauza asta. Aceasta a fost o traumă pentru mine. Deseori mă urăsc pe mine şi nu vreau să trăiesc şi să le stric inima şi sufletul celor ce mă înconjoară. Şi revin la cele de sus, că nu ştiu ce să fac cu băiatul ce mă cere în căsătorie. Sufletul şi inima ţin mult la el, însă câteodată el nu prea mă înţelege pe mine, zice că eu prea mă uit complicat la viaţă, că prea m-am scufundat în ceea ce ţine de religie (la moment numai asta mă salvează să nu-mi i-au rămas zilelor), nu zic şi el crede în Dumnezeu, însă nu aşa cum ar trebui! Poate că e mai mic ca mine cu 5 ani şi merge o astfel de neînţelegere.. nu ştiu ce să fac el tot s-a săturat că nici el din cauza mea nu poate să se aranjeze odată în viaţă. Stau la o răscruce nu ştiu cei cu mine, ce să fac, unde să ma duc, de parcă m-am pierdut singură pe mine, nu-l mai am capul meu pe uneri tot ascult ce îmi spune mama şi sora, că ele rău nu-mi vreau, însă mie de la asta deloc nu îmi este mai bine. Eu am fost la Duhovnic, m-am spovedit, m-am împărtăşat, mă strădui să citesc cât mai des rugăciuni. Însă inima mea e foarte grea şi mi-i murdar înlauntru, toată stare aceasta mă înăduşă din interior. Ajutaţi-mă vă rog. Dumnezeu să vă aibă în pază.