Bună ziua, părinte. Aş dori şi eu un sfat, o îndrumare, în legătură cu o problemă ce mă frământă deja de mult timp. Am 23 de ani şi de 4 ani sunt împreună cu un băiat pe nume Paul, de aceeaşi vârstă ca şi mine. Ne respectăm, ne iubim şi în relaţia noastră domină în toate egalitatea. Am trecut prin multe încercări împreună. În primii 2 ani părinţii au fost deacord cu relaţia, ba mai mult erau deadreptul încântaţi. Sora prietenului meu însă nu m-a acceptat niciodată. Deşi eu nu mai am fraţi, am încercat să o înţeleg şi să iert comportamentul ei. Dar din păcate toate acestea au adus neînţelegeri şi i-au întors şi pe părinţii lui împotriva noastră. La presiunile lor ne-am despărţit pentru o foarte scurtă perioadă de timp. De când am reluat relaţia însă, nu am găsit curajul/modalitatea de a spune şi părinţilor. Aşa au trecut încă 2 ani, dar în minciună şi secret. Acum că am terminat amândoi facultatea, el s-a angajat şi am dori să oficializăm relaţia, să cerem binecuvântarea părinţilor noşti pentru a face pasul următor. Amândoi ne iubim foarte mult părinţii şi nu am dori să îi supărăm. Eu sunt ortodoxă, iar el reformat. Din proprie iniţiativă a propus să fie botezat ortodox pentru a ne putea căsători. (Eu „iau” numele său de familie, iar el doreşte să „ia” religia mea ca şi semn de egalitate şi respect reciproc). Ştiu că fără voia lui Dumnezeu, nimic nu se întâmplă, de aceea vă rog din suflet să ne îndrumaţi, să ne ajutaţi, să îmi spuneţi ce aş putea să fac sau ce să citesc astfel încât să primim iertare de la Domnul, curajul de a mărturisi şi înţelegere din partea familiilor noastre? Dorim foarte mult să ne ridicăm din păcat şi să trăim o viaţă normală, pe placul lui Dumnezeu, fără alte minciuni. Vă mulţumesc mult pentru atenţia acordată.