Viata personala

0
0

Sărut mâna, preasfinte părinte, iertaţi-mi îndrăzneala, dar mă nelinişteşte o astfel de întrebare în ceea ce priveşte viaţa mea personală, adică în ceea ce priveşte relaţia cu prietenul şi despre care aş vrea să mă luminaţi din punct de vedere creştin, adica cum vedeţi dvs aceste lucruri. Mi se reproşează permanent că eu sunt indiferentă faţă de el, că eu sunt cea care trebuie să fac mereu primul pas în ceea ce priveşte relaţia noastră, să îi ofer eu prima iubirea dacă vreau s-o primesc de la el, îmi spune că dacă vreau să mi se ofere, trebuie să ofer, am impresia că la el totul e condiţionat şi dacă eu n-o să fac primul pas, el cu siguranţă că n-o să-l facă sau o să-l facă cu greu. Stau singură şi mă gândesc şi analizez aceste lucruri şi îmi dau seama că din partea lui nu poate fi vorba de nici un fel de iubire, fiindcă cel care iubeşte cu adevărat, oferă iubirea necondiţionat, dezinteresat, fără a cere ceva în schimb. Da, desigur, mersul multor lucruri depinde de femeie, dar într-o relaţie trebuie să existe doi şi nu unul, într-o relaţie unde este dragoste adevărată, trebuie să ofere dragoste ambii, unul pentru altul, fiindcă relaţia construită doar pe unul, eu cred că nu are nici un viitor sau mă înşel, preasfinţia voastră? Nu mai pot continua aşa, vreau să pun punct acestei relaţii, ţin mult la el, dar nu mai pot aşa. Ce să fac? Dumneavoastră cum vedeti aceste lucruri? Hristos în mijlocul nostru!

  • anonim a întrebat 14 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragii mei, dragostea este rădăcina și izvorul și mama tuturor bunătăților. Deoarece începutul și sfârșitul la toată virtutea este dragostea. Nu acea dragoste pe care o cere cavalerul de care mărturisești, ci adevărata dragoste, care este cea mai mare între faptele cele bune.Nimic nu face să fie cineva iubit mai mult decât cinstea și îngrijirea pe care le arată către alții. Așa face adevărata dragoste, nu caută ale sale, ci mai întâi caută ale aproapelui, ca prin acelea să vadă de ale sale. Deci roagăte cât mai mult Domnului ca să îți descopere care este adevăratul tău împreună călător în viață.

Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alții, după Iisus Hristos.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.