O sa pot trai cu el?

0
0

Bună ziua, aș vrea să mă sfătuiți cum să procedez… sunt căsătorită de aproape 6 ani, înainte de căsătorie ne cunoscusem  4 ani, avem un fiu de 2 ani. Un an de zile soțul a avut relații sexuale regulate cu o fată care se culca cu oricine, dar nu despre ea vreau să vă scriu. Pe perioada aceasta soțul se purta urât cu mine, mă înjura, înjosea și bătea, umbla cu băieții pe la petreceri se îmbătau, venea noaptea târziu sau dimineața acasă. Când îl rugam să aibă grijă de copil nu era disponibil și pentru mine tot nu avea timp. În iarnă o persoană mi-a spus că el are aceste relații, eu am mers să vorbesc întâi cu ea, apoi i-am chemat pe ambii într-o odaie să le văd reacția, dar ei se jurau că nu au nimic, ea încă era însărcinată și se jura pe copilul ei că nu are nimic cu soțul meu, pe el l-am pus să jure în fața icoanei de la cununia noastră că nu m-a înșelat și el s-a jurat și și-a făcut și semnul crucii. Mai târziu a început să nu-i meargă cum zice el, dar eu știu că aici a fost mâna lui Dumnezeu, lacrimile mele nu au curs așa simplu…a avut probleme ce se țineau lanț una după alta, apoi și eu am depus cererea de divorț, atunci el s-a pus pe gânduri, și-a cerut iertare și mi-a spus toată povestea, la întrebarea mea de ce a făcut lucru acesta a zis că s-a răzbunat dar pentru ce, ce am făcut eu nu-mi zice. În fine a zis să o luăm de la început, că el ne iubește și nu vrea să ne piardă. Deja de mai mult de o lună trăim ca și cum suntem împăcați, dar eu în fiecare zi mă gândesc la ceia ce a făcut și mă doare sufletul, deși i-am spus că l-am iertat. Nuștiu cum o să trăiesc mai departe cu el, față de noi și-a schimbat atitudinea, dar tot îmi pare că e rece față de mine, și dacă o să mai calce pe alături…Mulțumesc.

  • Sveta a întrebat 14 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră Svetlana,principalul în istorioara vieții voastre e să păstrezi familia, pentru lumea de astăzi asta va suna bizar, ba chiar mulți din ei vor și râde pentru sfatul care ți-l dau dar să știi că nimic nu contează mai mult decăt păstrarea familiei și credința adevărată, ceia ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă, asta deja ne învață și ne călăuzește pe adevărata cale strâmtă, îngustă care duce spre viața veșnică.  Cel vrea să-mi urmeze mie , să se lepede de sine , adica de toate cele lumești să-și ia crucea sa și să-mi urmze ne învață Mântuitorul.Să știi că asta e crucea ta și dacă o vei ceda e foarte cu neputință de a o câștiga iarăși.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.