Despre iad

Cu adevărat a Înviat! Aşa este dragilor, aici nici nu ne dăm seama în ce bine şi dragoste Dumnezeiască trăim. Ne alintăm: ceea nu ne place, cealaltă nu ne convine, trăim pentru trup şi ni-l îngrijim, ne facem voia proprie şi dispreţuim aproapele.   În mari păcate zace lumea, iar Părintele nostru Ceresc, de veacuri ne tot aşteaptă spre îndreptare, şi noi – o amânăm până la moarte, ori dureri şi neputinţe. De ce oare trebuie să ne îndreptăm doar în aşa mod? În legătura cu aceasta, chiar aş vrea să vă expun o istorioară adevărată, nu pentru a vă speria – ci pentru a ne îndrepta! În Sfântul Munte al Atonului, trăia un călugăr cu numele Andrei. Şi acesta ducea o viaţă sfântă, în feciorie, asceză, post, rugăciune şi priveghere; în meditaţii sfinte şi-n cugetarea Sfintelor Scripturi. Dar s-a îmbolnăvit când era aproape de treizeci de ani şi a zăcut unsprezece ani şi nu mai murea. Atunci, după dreptate, acest călugăr cu numele Andrei şi-a pus întrebarea: „De ce sufăr eu?” Pentru că nu se ştia cu păcate aşa de grele, ca să sufere pe pământ atât de groaznică boală. Şi a început săracul, ca tot omul care nu mai poate răbda, să se roage aşa la Dumnezeu: „Doamne, cer de la Tine un singur lucru şi anume: sau să mor, sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda! Mi-au rămas numai oasele şi pielea!” Rugandu-se el aşa, într-una din nopţi, a strălucit o lumină uimitoare în chilia lui. El s-a temut să nu fie de la draci, căci şi diavolul se face în chipul lui Hristos, în chip de înger, în chip de sfânt ce străluceşte ca soarele şi poate să te înşele. Este ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu-i de mirare că însuşi satana se preface-n chip de înger de lumină şi slujitor al dreptăţii. Adică, dracii se prefac în chip de slujitori ai dreptăţii. Deci s-a temut călugărul şi-a început să facă cruce. Şi înadată a văzut că intră pe uşa lui, un tânăr foarte frumos la chip, foarte luminat, cu un toiag de aur în mână, cu o cununa de aur pe cap şi o cruce de aur pe frunte şi i-a zis:- Nu te teme, părinte, nu-s diavol. Eu sunt îngerul păzitor al vieţii tale şi m-a trimis Dumnezeu să-ţi spun un lucru. Eu totdeauna sunt cu tine; toate suspinele tale, toate lacrimile, toate oftările, toate durerile, toate necazurile tale eu le ştiu. Că tu dormi, eu nu dorm niciodată; tu mănânci, eu nu mănânc; tu bei, eu nu beau. Adu-ti aminte ce spune psalmistul: „Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de dânsul şi-l va izbavi pe el; şi… nici să dormiteze cel ce te păzeste”. Deci, părinte, eu ştiu necazurile tale. Dar iată, tu ai început să te rogi lui Dumnezeu aşa de la o vreme: „Doamne, sau să mor, sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda!” Şi Dumnezeu m-a trimis să-ţi spun ţie două lucruri:- Care?- Iată ce spune Dumnezeu prin mine: „Vrei să mai rabzi boala un an pe pământ, sau să stai trei ceasuri în iad?”Dar el când a auzit, a zis:- Doamne, îngerul Domnului, tu care ştii necazurile mele, să mai zac eu un an pe pământ? Nu ştii că o noapte îmi pare un an şi că toate bolile mai cu seama noaptea sunt grele? Deci cum am să mai rabd eu un an această groaznică boală? Şi pentru ce rabd eu? Că eu ştiu ca om, că m-am silit, de când am venit aici în Sfântul Munte, să fac voia lui Dumnezeu. Şi a zis îngerul Domnului:- Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt în iad şi Dumnezeu te-a găsit pe tine şi voieşte prin osteneala şi suferinţa ta să scoată din neamul tău, până la al nouălea neam din iad”. Că aşa se întâmplă dacă un călugar bun îşi face datoria, mulţi din neamul lui se mântuiesc prin el. Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia? Dumnezeu răsplateşte păcatele părinţilor asupra copiilor, până la al patrulea neam. Deci, tu suferi pentru strămoşii tăi. Dar dacă vrei să ieşi şi tu din iad şi ei, să mai zaci un an pe pământ sau trei ceasuri în iad, dar ia seama ce spui, i-a spus îngerul, că-n clipa aceasta ţi-am şi luat sufletul!A stat el şi s-a gândit.- Gândeşte-te bine! i-a spus îngerul.- Trei ceasuri în iad!Când a zis aceste cuvinte, i-a şi luat sufletul. Şi unde l-a dus? L-a dus în gheenă, cel mai greu loc din iad, de care se tem şi dracii. Şi când l-a dus acolo şi l-a băgat în focul cel negru şi de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta, a fost cuprins de întunericul ce domnea pretutindeni şi a început a răcni şi a geme de durere, căci balaurii de foc au început să-l muşte şi să-l chinuiască; el, când s-a văzut acolo şi a văzut atâta deznădejde şi atâta strigăt şi atâta durere şi atâta spaimă şi atâta foc, a început să strige cât putea: „Doamne, miluieşte-mă! Doamne, iarta-mă!” După trei minute, o lumină a despicat întunericul şi a apărut îngerul Domnului. Când l-a văzut, a început a bate din palme şi a striga aşa:- Vai mie! Vai mie! Vai mie! Toate le-am crezut, dar una ca asta n-am crezut!- Ce n-ai crezut, părinte Andrei?- N-am crezut că un înger al Domnului poate să mintă!- Cum se poate una ca asta, ca să spun eu minciuni? Eu nu sunt om păcătos, eu nu sunt duh rău, diavol. Eu nu pot face păcat, eu nu pot minţi. Cum pot eu să mint, dacă sunt rază de dumnezeire, sunt lumina a doua din lumina cea dintâi? Cum aş putea eu să spun minciuni?- Dar cum ne-a fost vorba în chilie la mine?- Cum? – N-a fost vorba că mă vei scoate de aici după trei ceasuri? Iata, au trecut mai mult de trei sute de ani de când mă chinuiesc aici!Îngerul i-a spus:Adevărul este Hristos. De-abia a trecut o oră şi mai ai două ore de stat.- Două ore? a strigat monahul cu groază. Este oare cu putinţă să fi trecut numai o oră până acum?- Eu am venit să văd dacă poţi răbda.Atunci a zis călugărul Andrei:- Doamne, daca acesta este adevărul, că de-abia a trecut un ceas de când mă chinuiesc aici în iad, du-mă înapoi în trupul meu cel rănit şi bolnav şi să sufăr acolo, nu un an, ci sute de ani, ba chiar până la ziua venirii lui Hristos, numai să nu mai stau o clipa aici în focul cel nestins!Şi îndată, cu iuţeala gândului, l-a luat îngerul şi l-a dus înapoi în trup.Cine a ştiut c-a fost mort un ceas? Când a înviat a început a striga:- Miluiţi-mă! Miluiţi-mă!Şi a venit călugarul care-l îngrijea şi a întrebat:- Ce este, părinte? De ce strigi?- Să se adune tot soborul mănăstirii.Erau trei sute de călugari acolo. Şi l-au pus într-un cerdac înalt şi le-a spus la toţi minunea care s-a petrecut cu el; că el a stat un ceas în iad şi i s-au părut mai mult de trei sute de ani. Atâta de greu a trecut timpul”.Să ne ferească mila şi îndurarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pe toţi, să nu îngăduie Dumnezeu vreunul să-ncerce durerile şi chinurile iadului în vreun fel. Şi toţi, cu darul Mântuitorului şi cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a tuturor sfinţilor să ne mântuim, să ne uşurăm înainte de a ne duce din lumea aceasta şi să ne întâlnim cu toţii în veacul viitor la bucuria cea veşnică. Cu râvnă întru Domnul,Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie