Pacate

Bună ziua, părinte. Probabil o să mă certaţi pentru multe lucruri pe care am să vi le scriu acum, dar mai mult ca niciodată îmi doresc să-mi deschid sufletul şi să fiu sinceră. Sunt 7 luni de când nu mai sunt eu, şi fac numai păcate, fără să vreau. Mereu am crezut în Dumnezeu, cu tot sufletul. Dar de ce acum am ajuns să mă rog Domnului, doar atunci când sufăr cel mai mult? Ştiţi, sunt atât de murdară în suflet. Cel puţin aşa mă simt. Nici măcar în Postul Mare nu am putut să mă împartăş. Am ţnut post, după care m-am dus la spovedanie la un părinte din România, mi-a zis că deocamdată îmi dă „Agheazma Mare”, apoi să ţin post mai departe şi să vin din nou la spovedanie, apoi îmi dă împărtăşania. Nu m-am ţinut de cuvânt părinte, am făcut din nou aceleaşi greşeli. Şi mi-a fost ruşine în faţa Domnului pentru ceea ce am făcut, încât nu am mai vrut să merg la împărtăşanie. Viaţa mea a ajuns să fie una mâhnită şi cu scârbă în suflet. Nu am mai călcat pragul bisericii de câteva luni, şi nici la liturghie nu mai stau. Dar ştiu că Dumnezeu e mare şi ştiu că există, ştiu că mă ascultă şi ştiu că vede toate păcatele mele. Părinte, uneori nici viaţa nu mi-o mai doresc, e un păcat atât de mare. Cum aş putea să mă eliberez de această durere sufletească, aceste gânduri murdare.