0
0

Sărut mâna părinte! Am o nelămurire și vă rog dacă puteți să mă ajutați. De mică am fost crescută să merg la Biserică, să mă spovedesc și să mă împărtășesc. Și de mică m-am spovedit și m-am împărtășit la Biserica de care aparțin. Dar crescând în perioada adolesccenței am făcut un păcat. Am mers la preot și i-am zis și s-a supărat dar știindu-mă din copilărie a zis că mă iartă și mi-a dat împărtășanie. Eu m-am supărat foarte tare și aș fi vrut să mă mustre și să îmi dea canon așa că am mers la alt preot încercând să îmi găsesc un duhovnic potrivit. Și nici acesta nu mi-a plăcut pentru că la fel a zis că trecem cu vederea păcatul acesta cu condiția să nu mai fac și mi-a dat tot împărtășanie. Am fost și mai supărată până când am mers într-o zi la o mănăstire și am găsit acolo un preot la care i-am spus toate păcatele mele de la 7 ani până atunci inclusiv păcatul de care îmi era tare rușine dar vroiam să scap de el cât mai repede până nu prindea rădăcini. M-am spovedit la acest preot după un îndreptar apoi i-am spus ce păcate am mai făcut și mi-a dat canon. Eram atât de ușoară și de bucuroasă parcă mă născusem a 2-a oară și am mers acasă și făceam canonul atât de fericită îmi făcea mare plăcere, până să mă angajez, și îmi era tare greu să mă trezesc dimineața cu 2 ore înainte (cam 1 oră și ceva dura canonul să-l fac) și seara îl făceam cu plăcere. Într-o dimineață m-am trezit foarte târziu și nu am mai avut timp să îmi fac canonul, așa că m-am supărat și în gândul meu fără să vreau am zis ”blestemata asta de rugăciune” și apoi mi-a părut rău.. foarte rău. Și din cauza serviciului nu am mai putut să mai fac canonul și apoi din lene și apoi m-am întors la păcate și din cauza că preotul este foarte departe nu am mai putut ajunge la el așa că am gasit alt preot tot de la mănăstire dar care este mai aproape de mine și cred că el e duhovnicul meu potrivit mă ascultă ore în șir și pot să vorbesc cu el liber și îi mulțumesc Lui Dumnezeu că m-a ajutat să-l găsesc. V-am scris toată povestea asta ca să vă întreb este păcat că am schimbat atâția preoți? Nu ar trebui să merg la preotul celălalt de la mănăstire (care m-a oprit 4 ani de la împărtășanie)  să îmi dezlege păcatele pe care mi le-a legat sau puterea asta o are și actualul preot dohovnic? Îmi cer scuze pentru că am scris asa de mult dar vreau să înțelegeți ce vreau să vă întreb. Doamne ajută!

  • You must to post comments
0
0

Nu este păcat că ați schimbat mai mulți preoți în căutarea duhovnicului! E și bine să căutăm, până aflăm pe cel de care avem nevoie! Însă dezlegare canonului, puteți lua doar de la acel părinte care va legat și doar moartea lui îl poate face pe un alt preot să vă dezlege canonul! Ar fi cazul, ca cât de ocupată nu ați fi să mergeți la preotul care va dat canonul și să cereți dezlegare!

Să aveți pace! Fugți de păcat!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.