Sărut mâna, părinte, apelez din nou la sfatul şi răbdarea dvs de a primi un răspuns. Părinte sunt tulburată şi nu reuşesc să-mi găsesc pacea, eu cu familia obişnuim să mergem aproape în fiecare duminică şi sărbători la biserică, dar ieri am fost probată rău şi pusă la răbdare cu copilul, să vă spun ce se întâmplă, băieţelul nostru are 3 ani , ori de câte ori mergem la biserică nu are răbdare (şi asta e normal cred la vârsta lui) alearga toată biserica, ceia ce se întâmplă şi cu alţi copii, dar numai că alte mame rămân calme şi parcă prin minune îşi revin şi copiii lor, în schimb al meu e zgomotos şi strică liniştea şi toată atenţia care ar trebui să o am la sfânta liturghie, devine un chin, o grea suferinţă până la sfârşitul slujbei, în loc să plecăm liniştiţi cu pace acasă, ne întoarcem parcă mai supăraţi şi mai chinuiţi decât am venit. Ieri de Sfânta Maria am mers doar eu cu copilul, nu am reuşit să-l împărtăşesc, ceia ce nu s-a întâmplat niciodată, n-am fost în măsură să-l pot ţine lângă mine, nu am avut puterea să-l liniştesc, că alerga după alţi copii, iar privirea celor din jur m-a făcut să mă simt şi mai rău, am ieşit afară din biserică plângând şi mai supărată ca niciodată, am plecat acasă înainte să primesc binecuvântarea, nu m-am simţit deloc bine şi astăzi mă simt mai rău. Mă gândesc pe viitor cum trebuie să mă comport cu copilul, la biserica să nu strice liniştea celor din jur? Sunt destui copii care fac zgomot, dar nu văd un lucru bun nici din partea părinţilor de ai lăsa aşa, preotul ne cunoaşte şi îi ştie şi firea copilului, ne îndeamnă să-l aducem chiar şi aşa, dar vă repet eu şi cu soţul parcă nu reuşim să-l stăpânim. E bine ca copilul să-l ducem mai rar la biserică şi pe măsură ce va creşte, va înţelege că unele lucruri nu se pot face? Sau să-l ducem măcar mai spre final la împărtăşanie? Ori să facem cu rândul,o duminica soţul, o duminică eu, apoi cu el din nou împreună? Nu mă simt bine atunci când merg singură, aş vrea şi eu ca celelate mame să am copilul lângă mine …credeţi că şi asta e crucea noastră? Ne pune Dumnezeu răbdarea la probă? Vă rog spuneţi-mi ce rugăciuni să citesc pentru a-mi găsi liniştea mea şi a întregii familii? Şi mai am o întrebare, se pot împărtăşi copiii după ce beau apă şi mănâncă? Că aici aşa îi împărtăşeşte până la 7 ani, eu ştiam pe nemâncate. Vă mulţumesc anticipat şi Doamne Ajută!
- Teodora a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră Teodora, sper și nădăjduesc ca acest articol Azi mergem sau nu la biserică? să vă aducă lumină în frământările pe care le aveți și nu vă neliniștiți mergeți așa cum se primește cu copilul la biserică și încetul cu încetul el va înțelege cum trebue să-i fie comportamentul.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.