Sărut mâna, părinte. Mă scuzaţi, dar mă aflu într-o situaţie foarte grea. Mă simt foarte vinovată pentru tot, îmi este ruşine cu mine şi ceea ce am să vă povestesc. Căsătoria mea a ajuns mai ceva ca în filmele de groază. Simt că îmi pierd soţul, poate şi băieţelul. Soţul meu era un om extraordinar de bun cu mine, dar acum după numai 2 ani, pot spune cu mare durere, că l-am distanţat foarte mult de mine. Vă rog din suflet să mă credeţi că am momente că nu ştiu de ce fac lucruri îngrozitoare. Am ajuns la capătul puterilor, nu-mi mai pot găsi liniştea în casă şi lângă soţul meu. Nu este prima oară când mi se întâmplă. Eu fac totul în jurul meu să se distrugă aşa îmi spun toţi. Să vă povestesc de mine, care de când mă ştiu ajung într-un punct, când parcă orice aş vedea, aş auzi, îmi pică indifirent pe cine. la mine cineva trebuie să fie vinovat pentru ceea ce va urma să fac. Am avut o viaţă foarte grea sufleteşte, pentru că material nu mi-au lipist prea multe deşi nemulţumiri aveam foarte multe. Mă cetam cu ai mei toţi, pe toţi îi vedeam monştri, care îmi fac rău, mie totul îmi face rău. Făceam lucruri fără voia mea. Mă băgam în relaţii în care sufeream enorm, mă minţeau, mă înselau. Mă răzbun dacă cineva încercă să îmi spună ceva, să mă jignească, dacă nu mă răzbun pe el, pe soţul meu. Nu suport oamenii răi, invidioşii, curvarii, mincinoşii, nu suport multe în viaţă şi rău fac, dar nu pot trece peste. Am încercat orice să gasesc un drum, să mă regăsec. La mine 2 zile sunt bune, 5 – nu. Mereu trebuie să apară ceva care să mă aducă într-un punct în care pic foarte rău. Am apelat de când am deschs ochii în relaţii cu băieţii. M-am stricat foarte mult umblând cu băieţii lângă care sufeream, am mers la ghicitoare, am umblat peste tot. Am furat bani grei familei mele, pentru că nu îi puteam suporta, că ei nu mă înţelegeau, ce se întâmplă cu mine. Am luat toate drumurile, am mers mult la biserici, la preoţi, mă spovedeam, rar recunosc fumez. Şi de împărtăşit nu mai zic, foarte rar şi atunci împinsă de mama, asta s-a întâmplat ultima oară de paste anul acesta. Mă simt cea mai păcătoasă femeie în faţa întregii lumi. Mă simt un suflet totuşi bun, dar pierdut într-un univers în care toată lumea în jur este foarte rea. În care mulţi îmi fac rău mie şi soţului meu . Acum mai nou lui. Asta se formează în mintea mea şi de aici pleacă totul. Nu îl mai pot aprecia, nu îl mai văd să facă ceva pentru noi, îil văd şi pe el un om care cred de cele mai multe ori că nu are pe cine iubi. În sufetul meu îl iubesc şi îl iubesc enorm, dar am ajuns să cred şi că m-a înşelat, pentru că i s-a luat şi lui de câte se întâmplă, de câte lucruri urâte pot face atunci când mă apucă cearta. Întâi să spun că eu am mers la o femeie bioenegetician, care m-a ajuatat să mă marit, aşa sustţne dânsa, acum am rupt legătura cu ea, deşi o făceam mereu în momente grele, pentru că găseam o alinare, o vorbă bună sau rea, care să mă facă să gândesc normal. Am sufletul plin de durere, de 2 zile am picat foarte rău, am mai picat, eu dar mi-e foarte greu să mă mai ridic. Soţul meu cum vă spuneam, s-a distanţat mult, când vine vorba să mă vadă supărată de ceva m-ar  înjură şi chiar o face. Fuge, îmi spune că i s-a luat de mine, şi asta mă face să înebunesc şi mai rău. Nu-mi place la el multe, poate greşesc, dar eu îl văd un om prea bun, care ascultă mult de cei din jurul lui, şi asta mă face să îl urăsc atunci când mă apucă. Am făcut în 2 ani de căsnicie multe greşeli şi am ajuns să tragem de nişte datorii frumoase în bănci de mai bine de 1 an jumate şi va mai fi până la anul. Asta pe prostia soţului meu, că am făcut că el deşi mi s-a părut cam rău. Dar nu am ştiut poate să-l fac să nu se ia după gura lumii, deşi la mine gura lumii este vărul lui bun, la care şi lucrează aici în Italia, sora lui şi nu în ultimul rând mama lui. Eu la orice îmi aduc aminte şi îi mai scot ochii. Că l-au pus să vândă maşina pentru nuntă, să ia bani din bancă pentru cununie, nu mai zic de datoria la vărul lui, unde lucrează de câteva mii bune de euro. Uite aşa am făcut, doar ce nu ne-am dorit cel puţin eu. Nu am vrut până în ziua nunţii nuntă la cort, îmi doream la restaurant, dar ce să vă spun, că după nuntă eu l-am aşteptat o oră să vina în cameră şi el nu mai termina cu fraţii de băut şi vărul. Eu am încuit uşa, el a spart geamul, făcândul zob, eu gravidă în luna a 6-a. Vă daţi seama ce a urmat, că eu în ziua nunţii nu am suportat pe nimeni în prejma mea din rudele lui. Nici în poze nu i-am invitat deşi acum am auzit vorbe. Dar eu nu îi vedeam, pentru că nu îmi convea nimic. Bineînţeles că soră-sa era acolo şi ne ţinea de cap, după nuntă. Nici o mişcare fără toţi asta era viaţa în România, foarte grea. Ne-am mutat de multe ori aici în Italia, la îceput am stat la vărul lui. Cu care eu am făaut un război ca sa pot pleca de acolo. El era omul care să râdă de cei din jur. El era deştept şi în faţa lui să nu greşeşti. Eu sunt foarte răzbionică, dacă mă provoci şi am fost daţi pe poartă, apoi am schimbat case. Până după naştere, când am ajuns într-un cartier un pic cam deochiat zic eu. Aici am înebunit şi mai rău. Aici sunt anturaje multe. Sunt multe fete la stradă, sunt de toate, ceea ce eu iarăşi sunt deranjată, pe mine mă derajează totul, tot ce mişcă şi e rău, dar eu??? Şi eu sunt asta, poate e o problemă, dar ce să fac. Am ajuns să fur??? Mi-e tare ruşine să spun şi pe asta. Aici vezi asta de multe încât eu zic, dacă la alţii le merege eu ce am. Şi am ajuns să-mi pierd capul prin supermarket furând tot ce se poate, dar ce nu ne putem permite, să menţionez nu mâncare, oricum haine, alte luxuri, dar am furat. Soţul meu de când ne-am mutat, a început el primul că aşa făceau colegii toţi. Nu am aceptat sub nici o formă, dar acum el nu, eu da. Asta s-a întâmplat de 3 ori. Mă doare sufletul, am fost crescută în de toate la nas. Şi am ajuns să sufăr că nu îmi pot pemite orice. După botez l-am simţit pe soţul meu că l-am pierdut. M-a înşelat, aşa îmi spuneu simţurile şi mintea mea. Nu l-am mai recunoscut pur şi simplu era alt om în pat. Am simţit că mor şi nu alta am dărâmat casa, am speriat tot blocul. Răceala mea, că înebunisem cu copilul singură în casă, certurile, cicăleala, reproşurile, că nu eşti bun de nimic. Jignirle l-au făcut să fugă oriunde, pleacă după muncă la alta muncă, aşa spune el cu câţiva băieţi, pentru că bani nu aveam pentru mâncare, trebuiau achitate datoriile, vărul ne presa. El a ajuns într-un hal în care urla că nu e aşa, că sunt eu nebună. Şi că el se jură, că el jură pe icoană şi a jurat. Nu ştiu dacă strâmb sau nu, dar trăiesc în suflet cu întrebarea toată viaţa, poate sunt vinovată, dar de ce asta. Îi spuneam mereu că este prost, deci am căutat-o? Apoi mi-a zis că ceea ce nu îţi place, să-i spun, dacă nu îmi place şi acum îmi vine să plâng. Am plecat în ţară să fac alocaţie băieţelului, să mă ierte. Am fost la femeia cu bioeneregie, care m-a făcut, deşi nepregătită, total să ajung înapoi la el. În 2 luni petrecute la ai mei, unde lucrurile nu sunt deloc bune, în ţară în famila mea. Soţul meu a fost chemat acasă de sora lui şi mai puţin mama lui, că se îmblonăvise tare rău socrul meu şi îşi dorea să vina şi el acasă. Că tot eram eu asta era mai exact motivul. Dar aşa am creat eu mereu situaţii grele oriunde. Am creat invidie, duşmănii. Acum avem din nou mari probleme, ne împăcăm, dar mi se pare că iarăşi m-a înşelat, pentru că cred că mi-aş merita-o. Dar mie frică să nu-l pierd. Pentru că sunt aşa şi nu îmi convin atâtea. Faptul că întârzie, faptl că parcă nu e aşa cum ar trebui să fie. Eu încerc să fac orice, să fim din nou ca în prima zi, dar nu prea ştiu ce, când el s-a schimbat. Mă gândesc cu groază dacă oare chiar m-a înşelat pentru că el neagă, nu va recunoşte asta niciodată? Oare câte lacrimi să vadă că vărs pentru cât sufăr pentru câte rele i-am pricinuit. Mi-e frică că atunci când calcă o dată să nu calce mereu. A avut în rude aşa ceva şi vărul lui este la fel. El era altfel şi aşa zice el. Dar eu la ceartă îl văd la fel. Am încercat orice să fiu indiferentă, decât să mă cert, să nu mă mai culc cu el. Mult nu îl puteam ierta, că întârzia mult seara. La vărul lui că îl cheama mereu, să vorbească de serviciu se zice. Aş face orice să fie bine să nu mai suferim să nu mai plângem, să nu mai facem un copil să sufere. Ne provocăm unul pe altul. Bani nu sunt nici pentru copil, dar pentru noi. Am fost odată nişte proşti şi acum am ajuns rău de tot. Mă simt singură pe lume. Cum să ajung să mă las de fumat? Am făcut-o de 3 ori, dar nu mai mult de 3 luni când am rămas gravidă, nu avem linişte aici. Cum v-am spus pe mine mă deranjează toţi vecinii, care au ocupaţii proaste. Judec, ştiu că greşesc acum sunt limpede, dar trec de la o stare la alta, acum spun că nu mai fur, peste 1 săptămână revin, oare ce să fac părine, vă rog din sufelt ajuaţi-mă pentru că o famile frumoasă în vise se poate destrăma, băiţelul nostru David este foarte deştept, simte, vede tot. Este cuminte, dar are şi el trăsături de la mine, din răutate, ce să fac să îmi aduc bărbatul pe o cale bună şi copilul. Nu ştiu, nu mă simt femeie în stare de ceva. Vă mulţumesc părinte şi Dumnezeu sper să facă, dreptate şi să ne ajute. Doamne ajută.