Sărut mâna, părinte, am şi eu o durere mare în suflet! Sunt departe de casă, peste hotare şi am venit la prietenul meu stăm împreună fără să fim cununaţi. În ţară mi-a rămas fiica şi părinţii. Când am venit aici am avut un car de datorii despre care mi-a fost frică să-i spun prietenului meu… Oricum a aflat şi m-a ajutat să întorc o parte din bani, acum alta, datorii despre care a aflat mai târziu şi din cauza asta era să îl pierd, ceea ce mi-i frică foarte tare. Ştie despre datorie, dar nu totul. Mi-i frică să-i mărturisesc! Trăiesc cu durerea că îl pierd; cu toate că mi-a zis ca să-i spun totul, oricum îmi este frică, dar nu ştiu de ce. Mereu am o obsesie că mă înşeală. Îl iubesc foarte mult şi nu vreau să îl pierd, cu toate că niciodată nu a plecat de acasă fără mine, mereu suntem împreună. Îmi spune că mă iubeşte şi că nu m-a înşelat şi nici nu are de gând să mă înşele, dar pe mine nu mă lasă frica asta şi gândul acesta. Persoana de la care am datorii mă sună şi îmi zice să îi trimit banii, dar mie mi-i frică să-i recunosc prietenului. De ce stau cu frica asta, şi ce trebuie să fac ca să îmi recapăt liniştea în suflet?  Sunt peste hotare şi mi-i foarte greu; nu pot să îmi găsesc de munca şi stau acasă fără bani. Mă rog la Dumnezeu să mă ajute, mergem la biserică, dar nu ortodoxă, ci catolică şi ne rugăm în felul nostru. E păcat că mergem la altă biserică? Stau mereu acasă şi plâng în continuu că nu îmi găsesc de muncă, că mi-i frică să îmi pierd prietenul. Mulţi îmi zic că asta înseamnă (că cel rău mă joacă aşa) să mă ierte Dumnezeu. Ajutaţi-mă şi îndrumaţi-mă ce să fac şi cum să procedez. Slavă celui de Sus şi Binecuvântată fie Împărăţia Cerului, părinte!