Împotrivire

Sărut mâna, Părinte! vă mulţumesc şi să ştiţi că eu iau ca punct de reper în rezolvarea problemelor mele şi ce spuneţi Sfinţiile Voastre. Mai vin cu o frământare: la grădiniţa copilului meu, vin din când în când nişte trupe de teatru care le prezintă copiilor diverse piese contra cost. Astăzi mi-am ieşit din fire, am fost slabă, Doamne, şi nu mi-am putut ţine impulsurile în frâu. Asistând şi eu cu copilul împreună cu mai mulţi părinţi la o piesă, am fost foarte scârbită când actorii au început să prezinte o poveste pentru adulţi, cu gesturi necuvenite şi înjurături (ca făcând parte dintr-o piesă de teatru). M-am enervat, am luat copilul de mână, am ieşit din sală şi am plecat să îmi cer banii înapoi protestând că în cadrul unei instituţii de învăţământ preşcolar nu se aduc astfel de piese în faţa copiilor. De aici au început un întreg şir de nemulţumiri , iar oalele s-au spart bineînţeles în capul meu, că eu am fost singura care am plecat dintre părinţi, că am pus doamna educătoare într-o lumină proastă faţă de d-na director, că de ce a trebuit să mă duc să îmi iau banii înapoi şi să fac observaţie asupra conţinutului aşa-zis cultural al piesei. Eu mi-am cerut scuze faţă de jena pe care am produs-o educatoarei, dar nu le pot da dreptate, nu se poate să stai înlemnit pe scaun, doar de dragul de a nu te face de râs în faţa sefului, că şeful de dragul banilor, nici nu îi pasă de tine. În lumea asta, un părinte e atât de preocupat să-şi îmbrace copiii cât mai elegant, să aibă de mâncare cele mai gustoase şi sofisticate mâncăruri, eventual să se fălească cu acestea, dorind să lase impresia că au grijă de copiii lor, dar eu cred din ce mi-a dat Dumnezeu să trăiesc până acum, ca să îmbraci şi să hrăneşti un copil ca să îl vezi voinic cât uşa e floare la ureche. Ce este cu mult mai greu, care necesită foarte multe eforturi pentru că piedici cad ca stâncile în fiecare zi, este să creşti sufletul unui copil, că îi vezi tâmpi când cresc mari cu muşchi şi cu haine la modă, sunt goi pentru că nu Îl vezi pe Dumnezeu în ei. Eu mă chinui cu copiii mei din punctul ăsta de vedere. Eu trăiesc ca să îmi văd copiii mei că se descurcă în viaţă, nu cu problemele financiare, ci să se descurce fără să rătăcească pe drumul cel drept, să ţină de credinţă cu dinţii, şi trebuie să îi ghidez la fiecare pas. Mă simt prost faţă de educatoare pentru că îmi place să fiu în relaţii frumoase cu toată lumea, dar nu mă interesează interesele altora când vine vorba de creşterea copiilor mei. Mereu îmi sună în cap gândul că voi răspunde Domnului pentru copiii mei şi ce le fac eu lor, şi atunci de ce să stau să zâmbesc aiurea la ceva ce contravine crezului meu în viaţă? Sistemul de învăţământ este de mulţi ani plin de răutate. Eu am făcut parte din el. Dar nu voi pleca capul, ca să îmi pierd sufletul. Îmi ajută Dumnezeu să găsesc soluţii mai bune. Până atunci ar trebui să învăţ să fiu mai calmă. Lucrurile se pot rezolva cum vrem şi cu calmitate. Doamne ajută părinţii să îşi educe copiii cu credinţă în Dumnezeu! Amin.