Păcatul malahiei

Părinte, vă scriu pentru că sunt rătăcit şi nădăjduiesc să mă ajutaţi. Sunt pierdut şi simt că cad, sunt copleşit de rele şi mi-e frică de viitor. Sunt un adolescent sportiv şi sunt departe de casă…, casa unde obişnuiam să fiu mai bun, mai credincios, mai aproapte de Dumnezeu. Şi parcă nu făceam nimic special, doar rugăciunea şi credinţa în El îmi era de ajuns. Acum însă Părinte, mi-e greu. Sunt străpuns de păcatul malahiei şi de aici se adună mai multe …, uneori mă autoanalizez şi nu mă recunosc, simt că cel rău e aproape şi mă ispiteşte, dar nu mă pot abţine să-l evit. De mult timp am conștientizat că duc o luptă şi am câştigat şi bătălii, şi ştiu cum e atunci când eşti sănătos şi îţi merge totul bine, dar în ultimul timp, Părinte, sunt neputincios. Programul care îl am la şcoala de antrenamente, nu-mi permite să pot merge la biserică, să ţin un post sau să mă mărturisesc, dar vreau şi îmi doresc cel mai mult să mă vindec. Da, e şi vârsta când vezi ca toţi în jurul tău vorbesc aşa liber despre asta, fără nici o jenă sau ruşine şi te şi întreabă deschis unele lucruri… Părinte, m-am săturat să tot zic, gata am terminat, asta a fost ultima dată, n-o mai fac şi după să cedez şi să cad iar. Spuneţi-mi părinte, că nu sunt nebun şi că pot ieşi la lumină…, am păcătuit mult, foarte mult, cu acest păcat 1..2..3..4 ani şi deseori mă bucuram că n-o făceam, că veneau perioade frumoase în viaţa mea… Dacă aş şti părinte că Dumnezeul meu mă poate ierta şi aş începe de la 0. aş încerca să nu mai dezamăgesc şi voi lupta. Deseori mă rugam şi nu eram cu gândul la ce spuneam, o făceam doar că intrasem într-un regim sau mă rugam prea mult şi nu-mi ieşea ceva şi mă întrebam de ce, că uite m-am rugat mai mult, alte ori Părinte nu mă rugam deloc şi tot păcătuiam, şi acum nu ştiu cum e corect… De unde să încep, cum să termin. Sper mult din suflet să mă înţelegeţi şi să-mi daţi un răspuns , o cale , o şansă de care să mă agăţ să nu cad, pentru că mă aşteaptă un viitor mare şi nu vreau să-l păpădesc. Vă mulţumesc .