Sărut mâna părinte, am un băiat de 25 de ani care bea, consumă etnobotanice şi este diagnosticat cu tulburări de comportament. Vă spun sincer că am ajuns să-mi fie frică de propriul meu copil. Când devine violent mă înjură, mă ameninţă cu bătaia şi dacă îl cert şi refuz să-i dau bani mă şi bate. Eu cred în Bunul Dumnezeu , dar nu am timp să mă duc mereu la biserică deoarece trebuie să muncesc în plus de serviciu ca să-l pot aproviziona cu bani. Aroape zilnic intru într-o biserica care este în drumul meu şi spun o rugăciune, dar mai mult de atât nu reuşesc să mă duc la biserică. De aproximativ 3 ani ţin posturile, dar nu văd o ameliorare în comportamentul lui. Singurul lucru bun pe care îl simt este că atunci când este el furios, daca stropesc cu aghiazmă chiar se potoleşte, dar este ceva de moment întrucat a doua zi o ia de la capăt. Vă rog să mă credeţi că am ajuns la capătul puterilor, de multe ori îmi este frică că mă omoară. Efectiv mă simt neputincioasă. Tatăl lui nu vrea să se implice mai mult şi în plus are şi el zile când consumă alcool. Numele lui este Andrei. Vreau să mă duc la Bucureşti zilele astea să ajung la moaştele Sfântului Andrei. Ce sfat îmi daţi? Cum aş putea să-l ajut? Vă mulţumesc!
- a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră,Sfântul Augustin spune că Dumnezeu dă celui ce cere, nu refuză pe nimeni, dar trebuie să cerem cu stăruinţă şi umilinţă. O călugăriţă spunea: „Mâinile noastre să fie la lucru, iar inima să fie permanent la Dumnezeu”.Rugăciunea este ridicarea minţii la Dumnezeu. Chiar când mergi pe stradă, sau acasă când eşti singur, gândul nostru să fie cât mai mult la Dumnezeu. Tot aşa spune şi Sfântul Ioan Damaschinul: „Ridicarea minţii la Dumnezeu este o rugăciune”. Până când cineva se roagă, nu este pierdută speranţa de a se mântui, orice păcate ar avea; dar când nu se mai roagă, atunci va fi foarte greu să se mântuiască. Rugăciunea este respiraţia sufletului; dacă nu ne mai rugăm, sufletul se apropie de moartea vieţii spirituale. Sfânta Monica, mama Sfântului Augustin, este cunoscută pentru rugăciunea ei stăruitoare timp de 16 ani, pentru convertirea fiului ei. S-a rugat mereu şi a încercat să-i insufle fiului său credinţa creştină, dar Augustin găsea pretexte să n-o asculte. Când Augustin a plecat în Italia, mama lui a voit să-l însoţească, dar el s-a furişat pe o corabie şi a plecat singur. Dar, Monica nu s-a descurajat; ea se ruga lui Dumnezeu: „Doamne, eu nu ţi-am cerut mărire sau avere pentru fiul meu, ci convertirea lui, ascultă-mi rugăciunea”. Monica a plecat după Augustin în Italia şi l-a întâlnit la Milano. Aici, Monica a luat legătura cu Episcopul Ambrozie, rugându-l să-i vorbească lui Augustin, căci zicea: „Eu sunt femeie simplă şi Augustin îmi pune întrebări la care eu nu pot răspunde”. Sfântul Ambrozie a văzut durerea mamei şi i-a spus: „Nu te teme, Monica, nu poate să piară fiul atâtor lacrimi pe care le-ai vărsat pentru convertirea lui, roagă-te în continuare”. Ştim că Dumnezeu a ascultat rugăciunea mamei şi fiul s-a convertit.Să ştiţi că rugăciunea ne ajută totdeauna când suntem în necazuri, chiar dacă am săvârşit păcate mari, căci, dacă le spovedim Dumnezeu ne iartă. Desigur, trebuie ispăşite.Deci să avem încredere în ajutorul şi îndurarea lui Dumnezeu, în orice necazuri, şi să ne îndreptăm spre El ca un copil către tatăl său şi niciodată nu vom fi refuzaţi.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
