Părinte mulţumesc că mi-ai răspuns la întrebare dar tot nu m-am lămurit, vreau să spun că eu nu am cum să merg la biserică pentru că nu locuiesc în România locuiesc în altă ţară unde sunt biserici pentru catolici, situaţia mea este destul de disperată îl simt pe Dumnezeu departe de mine şi nu ştiu de ce, deznădăjduiesc foarte mult deorece mă rog de multe luni să scap de depresie şi simt că Dumnezeu nu vrea să îmi răspundă, ştiu că am sufletul îngreunat de foarte multe păcate ştiu că îi greşesc enorm de mult lui Dumnezeu dar uneori mă întreb de ce oare am picat eu în patima asta, m-am documentat foarte mult pe internet de lucrurile astea dar tot nu am aflat un răspuns care să mă convingă, părinte dacă doreşti să mă ajuţi dă-mi un sfat bun şi detaliat dar nu-mi spune să mă duc la biserică că nu am cum nu asta e soluţia pentru problema mea am încercat să citesc şi biblia dar nu pot simt cu adevărat că am o foarte mare criză de credinţă, şi încă ceva vreau să vă zic că am foarte mare frică de orce mi-am pierdut tot curajul dacă s-ar putea să publicaţi pe site un articol despre curaj şi frică sau complexele de inferioriate mulţumesc.
- ellenn a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, în prezent biserici ortodoxe există în foarte multe ţări şi de veţi dori aţi putea încerca să găsiţi una. Chiar de nu ar fi posibil să mergeţi permanent la Liturghie cel puţin să vă mărturisiţi şi curăţiţi sufletul cred că ar fi posibil. Că citiţi şi căutaţi răspunsul e bine, dar totuşi răspunsul trebuie să-L căutaţi la Dumnezeu. Să vă rugaţi şi să-I cereţi Domnului cu credinţă să vă ajute să depăşiţi aceste momente, să vă întărească în credinţă. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi-şi cheltuise toată averea cu doctorii şi de nici unul nu putuse să fie vindecată,s’a apropiat de El prin spate, s’a atins de poala hainei Lui şi îndată i s’a oprit scurgerea sângelui. După cum vezi 12 ani de zile a suferit dar nu a perd ut credința și după ce Iisus a vrut ca s ă fie descoperită ia zis:Iar „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“Deci la baza tămăduirii sufletului nu e altceva decât credința. Să nu lăsaţi nici cititul Scripturii care e adevărul viu pentru orice creştin. Şi să nu lăsaţi mâinele în jos şi să acceptaţi starea în care sunteţi, dar să luptaţi. Să vă rugaţi şi să-I cereţi Domnului smerit nu să vă lumineze de ce anume dvs aţi căzut în acet păcat,în aciastă situație dar să vă ajute să-l depăşiţi. Toate le poate face Dumnezeu pentru cel credincios. Şi ca lectură vă pot propune articolul Tămăduirea fricii. Frica de Dumnezeu, care este la noi pe siteu.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.