Pentru d-na Viorica, cea care nu se înţelege cu soţul. Să ştiţi că şi eu sunt într-o situaţie asemănătoare. Soţul meu este dependent de pariuri sportive (slavă Domnului că nu are mulţi bani ca să cheltuie), tot timpul visează bani fără muncă, „să ne scapăm de toate datoriile”, aşa zice el. Şi ori de câte ori nu-i ies meciurile (adică de fiecare dată), se enervează, zbiară la mine şi la copil, ameninţă cu bătaia, foloseşte cuvinte murdare, nu se poate vorbi normal cu el. Parcă ar fi un alt om, un străin, nu cel cu care m-am căsătorit. Nu putem vorbi niciodată despre bani, datorii, aşa că mă zbat să le ţin la zi cum pot, singură (sunt sigură că pentru păcatele mele din tinereţe mi se întâmplă asta, umilinţele şi toate celelalte). Apoi, după o fază din asta, îi pare rău şi vorbeşte frumos. Până la următorul bile de loto. Am observat că cel mai bine e să nu vorbesc cu el deloc când e aşa, sărit de pe fix. Iar unele probleme, oricât mi-ar fi de greu, am hotărât să le rezolv singură, aşa cum pot, decât să ne certăm din nou din acele subiecte. Mi-am zis că asta o fi crucea mea şi o să o duc până la capăt. Nu o să dezertez. Pe Iisus l-au batut în cuie şi nu a zis nimic, ba s-a mai şi rugat pentru cei care îl chinuiau. Mi-am pus toată încrederea în Hristos şi în Maica Domnului. Nu ştiu cât va dura până îşi va reveni, dar am încredere că se va întâmpla într-o zi.