iertarea

Doamne ajută! Cum pot proceda cu o persoană, pe care o iert atunci când îşi cere iertare, pentru nedreptăţile pe care mi le face şi apoi le consideră că nu a greşit cu nimic şi face aceleaşi geşeli de multe ori? Mi se pare că greşesc eu spunându-i că o iert. Oricum o iert din sufler, dar mi se pare că persoana respectivă profită de această situaţie şi nu se mai îndreaptă deloc. Parcă primind iertarea, are mai mult „curaj” să facă rău de fiecare dată când are ocazia. Chiar i-a spus preotului că trăieşte cu impresia că răbdarea şi iertarea mea sunt infenite şi de aceea tinde să mă despreţuiască şi mai mult şi să nu mă respecte. Mă doare sufletul pentru această persoană că nu se îndreaptă şi că procedează aşa cum îi place bunului Dumnezeu. Cum ar trebui să mă comport astfel încât să înţeleagă răul pe care îl face şi să îi pară rău cu adevărat şi să nu mai aibă impresia că Dumnezeu nu-i va socoti aceste greşeli şi că nu va veni ziua în care va da socoteală. Îmi e milă tare gndindu-mă că poate într-o bună zi va trebui să plătească tot răul pe care mi-l face. Nu ştiu cum să înţeleagă că atunci când face rău, îl supără pe Dumnezeu. Are acestă ideie că jignind şi făcând rău apropiaţilor se răzbună pe ei şi le arată că nu valorează doi bani! E îngrozitor să vezi un om în starea aceasta şi să nu-l poţi ajua cu nimic! Vă mulţumesc pentru înţelegere!