Cum pot să aflu dacă mi-o luat mana?

0
0

HRISTOS A ÎNVIAT! Cum pot să aflu dacă mi-o luat mana? Eu locuiesc în Italia de cinci ani, învăţ şi lucrez în domeniul construcţiei. Împreună cu fratele meu avem o mică firmă de construcţii (avem camioane, scavator şi multe alte instrumente). În ianuarie 2010, am luat la lucru un băiat moldovan, care locuieşte aici, deodată am simţit o invidie din partea lui (că avem multe lucrări, instrumente, învăţăm ş.a.). După două zile de lucru, el cere să-i dăm nişte bani, cu motivul că are urgent nevoie, eu fără să mă gândesc, scot banii şi-i plătesc pe zilele lucrate, fără să-mi dau seama că este ziua de luni (odată mi-a zis un Duhovnic, să nu dau în nici un caz bani luni), băiatul a mai lucrat vreo zece zile şi a plecat să lucreze-n altă parte. Dar noi, după acel caz, am pierdut toate lucrările pe care trebuia să le facem, din diverse motive şi nu ne-a mai intrat bani din nici o parte. Eu nu ştiu, poate învinovăţesc pe nedreptate băiatul? Poate că motivul este într-o altă problemă. Cum să proced în acest caz? Ce rugăciune pot să citesc pentru a avea de lucru?

  • Pretula Roman a întrebat 14 ani ago
  • last edited 5 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Cu adevărat a înviat. Nu pot să înțeleg ce preot a putut să spună așa prostie. Acesta este un băbism curat și nu este prezent nicăieri în sfintele canoane. Iar scăderea în afacere cred că nu e datorită acestui lucru pe care îl închipuiți voi ci mai degrabă a lipsei de milostenie, a puținei credințe, a lăcomiei. Încercați să mai căutați locul slăbirii și veți vedea acele păcate care va dus la pierderea celor ce aveați dintru începuturi. Dumnezeu va dat să aveți pentru că mai erau și mulți alți săraci care trebuiau îngrijiți. Calculați cât v-ați îngrijit de ei și veți vedea unde e averea voastră. Nu căutați vina la alții ce e în interiorul vostru. Ca rugăciune vă recomand: „Acatistul şi viaţa Sfintei Cuvioasei Xenia(24 ianuarie)ajutătoare la nevoinţe băneşti”.

Domnul a dat, Domnul a luat, fie-n numele Domnului binecuvântat.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.