Părinte, am o întrebare ce mă frămânată de ceva timp. Mi-am dat seama că unele lucruri din religie se bat cap în cap ca să zic aşa .Vă rog să mă scuzaţi, nu ştiu ce e cu mine de gândesc aşa, dar nu pot altfel de la un timp. Am văzut scris undeva, că dacă îi ceri cu mare credinţă lui Dumnezeu ceva ce ai nevoie el îţi dă negreşit, asta se ştie de mult timp, dar în alt loc, cred că şi pe acest site, am găsit scris că noi oamenii e de datoria noastră să ne rugăm şi să avem credinţă, dar că Dumnezeu ne dă tot ce vrea el, pentru că el ştie ce e mai bine pentru noi sau eventual nu ne dă acel lucru pentru că nu avem nevoie de el. Dar de alte lucruri de care avem nevoie cu adevărat, să ne rugăm? Şi atunci pentru ce să ne mai rugăm, dacă se face tot voia Lui (aşa cum se scrie şi în Blbile), este adevărat că e de datoria noastră să ne rugăm şi ce va fi va fi? Sau am înţeles eu greşit? Şi totuşi unii oameni s-au rugat cu credinţă şi au primit (sănătate, dragoste, spor, ce aveau ei nevoie), atunci cum vine că nu mai înţeleg? Nu îmi pot scoate din minte şi nu mai găsesc unde era scris: că e de datoria noastră să ne rugăm, dar că tot timpul se va face voia Lui şi nu a noastră, asta nu înţeleg eu. Vă rog să mă iertaţi dacă am greşit cu întrebarea.
- Veronica a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, întrebarea e la locul ei, deci reieșind din faptul că majoritatea pământenilor cer de la Dumnezeu numai cele pământești, necesare pentru desfătări trupești și păcate, cei care ne îndeamnă să cerem prin credință și Domnul știe de ce avem nevoie au fermă dreptate, noi avem nevoie de virtuțile creștine pentru a lupta cu păcatul și ispitele, dar nu de maşini, case, bani, și desfătări. Citește pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, din Evanghelie, sau cartea lui Iov și vei întelege și acele frământări pe care le porți în suflet. Sufletul are nevoie de hrană spirituală, dar nu de îmbuibarea trupului și a tuturor celorlalte.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.