Bună ziua, părinte, am şi eu o nedumerire, suntem căsătoriţi de puţin timp, avem şi un copil, eram foarte fericiţi, până când am aflat că soţul meu mă înşală, ce să fac? L-am iertat de multe ori, el încă nu ştie ce e în sufletul meu, că am descoperit tot, ce e mai frumos nu ştie că l-am iertat în ascuns, l-am iertat de păcatele lui, dar continuă să păcătuiască deşi i-am spus o groază de pilde, nu direct ca să nu îşi dea seama, nu vroiam să îl pun în situaţia de a ne certa sau de a ne contrazice. Ajută-mă, părinte, ce să fac în continuare…O zi minunată să aveţi şi mulţumesc.
- Diana Mary a întrebat 13 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Nu știu, dacă în cazul lui, iertarea este medicamentul de care are nevoie la moment. De asemeni, nu cred că păcatul desfrâului este cel care trebuie tolerat. Mai ales în situația în care Sfânta Scriptură spune foarte clar că desfrâul nu trebuie tolerat. E cazul să vă rugați pentru soțul Dvs., dar și să purtați o discuție foarte serioasă la subiect.
Totul, pentru a nu plânge în pumni toată viața. Rugați-vă, Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca, care a avut multă înțelepciune și curaj să se lepede cu desăvârșire de patima desfrâului. Nu a fost ușor, dar dacă a cerut ajutorul lui Dumnezeu, El nu a ezitat să o ajute. Sunt convins, că Dumnezeu îl va ajuta și pe soțul Dvs., doar dacă el va voi să se ridice din păcat! Nu de alta, dar dacă omul nu ascultă de bună voie, uneori și de nevoie. Deci, să aibă grijă, să nu treacă nevoia pe la el! Îndemnați-l să se spovedească!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.