0
0

Sărut mâna, părinte. Mă simt tristă şi dezamăgită, am o problema mai delicată şi nu am cu cine vorbi. Mi-e şi ruşine să vă spun, dar din cauza că am nevoie de ajutor o să spun. Aşadar, sunt într-o relaţie de 3 ani şi ne înţelegem, ne iubim, suntem fericiţi împreună, asta pâna de curând, când într-o seară, el mi-a făcut nişte apropouri despre sex anal. M-a şocat, în momentul acela mi-au trecut 1000 de gânduri prin minte (pe cine am alături? mă iubeşte? mă respectă? ce s-a întâmplat cu el? a luat-o razna? etc). Apoi am încercat să fiu elegantă, să închid subiectul prin a-i spune că mi se pare o idee proastă şi nici nu vreau să discut despre aşa ceva. Apoi,într-o altă zi a adus iar vorba şi m-a întrebat de ce si i-am răspuns acelaşi lucru. Acum mă simt tristă şi dezamăgită, mă simt groaznic pentru ideile acelea ale lui, care mă fac să problematizez un pic relaţia noastră. Şi mi-as dori să-l aduc pe calea cea bună fiindcă îl iubesc mult, foarte mult. Şi de aceea cuvintele lui au avut un ecou atât de dureros în sufletul meu. Vă rog ajutaţi-mă.

  • You must to post comments
0
0

Mda soră… Păcat, pentru faptul că oamenii se aruncă în vâltoarea nebuniilor lumești. Este pierdere de suflet, indiscutabil. Și e cazul să punctați toate aceste momente de astăzi. Să nu credeți că dacă vă ve-ți căsători, dorința lui de a avea parte de sex anal se va încheia. Iată de ce, este cazul ca să lămuriți: Va putea el trăi fără așa ceva sau ba, pentru că dacă ba, riscați să aveți o căsătorie nefericită. Nefericită, pentru că în cazul refuzului Dvs., el va căuta senzații tari în alte părți. De aceea și zic, e cazul ca acuma să punctați toate aceste momente, pentru a lămuri toate situațiile confuze de mai departe.

Vă asigur că tăcerea nu va rezolva problema. Iar acceptarea, va duce inevitabil la moartea sufletului!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.