Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ingradeste-ma cu sfintii Tai ingeri, cu rugaciunile Atotpreacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, cu puterea Cinstitei si de viata Facatoarei Cruci, a sfantului mai mare voievod al lui Dumnezeu, Mihail, si a tuturor celorlalte Ceresti si netrupesti puteri, ale sfantului proroc, Inainte-Mergator si Botezator al Domnului, Ioan, ale sfantului apostol si evanghelist Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, a sfintitului mucenic Ciprian si ale sfintei mucenite Iustina, a sfintilor ierarhi Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, facatorul de minuni, Leon, episcopul Cataniei, Nichita al Novgorodului, Ioasaf al Belgorodului, Mitrofan al Voronejului, a cuviosilor Zosima si Savatie de la Solovat, Serafim din Sarov, facatorul de minuni, a sfintelor mucenice Elpis, Pistis si Agapi si maicii lor Sofia, a sfantului mucenic Trifon, a sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana si a tuturor sfintilor Tai: ajuta-mi mie, nevrednicului robului Tau (numele), izbaveste-ma de toate bantuirile vrajmasului, de tot raul, vrajitoria, farmecul si de oamenii cei vicleni, ca sa nu-mi poata pricinui vreun rau. Doamne, cu lumina stralucirii Tale pazeste-ma dimineata, si la amiazazi, si seara, si cand merg spre somn, si cu puterea harului Tau abate si departeaza toata reaua paganatate, care din insuflarea diavolului se lucreaza. Intoarce iarasi intru cele mai dedesubt tot raul care se unelteste si se lucreaza, ca a Ta este imparatia, si puterea, si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.
Amin.