De te voi uita, Ierusalime…
Spune Sfânta Tradiţie că un Sfânt Părinte a venit la Ierusalim să se închine. Atunci când a ajuns pe una dintre colinele oraşului sfânt a căzut în genunchi şi după ce a bătut mai multe metanii şi-a făcut cruce rugându-se îndelung lui Dumnezeu. Sa ridicat luând cu sine 3 pietricele. S-a întors şi a plecat împreună cu însoţitorii să-i deoarece nu s-a socotit pe sine vrednic de a păşi pe urmele Domnului nostru. Nu după mult timp l-au ajuns din urmă tot cinul preoţesc şi monahicesc din Ierusalim rugându-se acestui părinte ca o pietricică să o ia cu sine, drept har şi binecuvântare de la Ierusalim, dar două să le înapoieze înapoi, pentru că odată cu aceste pietricele el luase cu sine şi tot harul şi toată binecuvântarea din Sfântul Oraş. Azi multă lume păşeşte în acest oraş. Mulţi vin cu aceeaşi credinţă ca şi cea a acestui sfânt. Alţii vin cu mai puţină credinţă. Dar toţi, neapărat iau de aici câte ceva. Care câte o pietricică, care o lumânare aprinsă la Mormântul Domnului, mir sau tămâie… Toate pentru a se sfinţi pe sine, pentru a lua binecuvântare şi har de la Stăpânul nostru, pentru sine şi pentru cei de acasă.
Nu cred că există vre-un păstor de suflete care să nu aibă dragostea de a călca pe locurile Sfinte ale Ierusalimului. Spuneam în repetate rânduri, pentru un preot ortodox nu există un vis mai mare decât a păşi pe urmele Mântuitorului.
Pe perioada a 8 zile am avut posibilitatea de participa şi noi în mod spiritual la toată viaţa pământească a Stăpânului şi Domnului nostru Iisus Hristos. Am fost la Bunavestire. L-am văzut cu ochii noştri pe Arhanghelul Gavriil. Am văzut-o pe Maica Domnului. I-am văzut mai târziu cu Iosif, căutând un loc unde ar putea să se odihnească peste noapte în ţinutul Betleemului. Apoi mai târziu am fugit şi noi în Egipt, de blestematul împărat ce voia viaţa pruncului Iisus. În Egipt am avut posibilitatea să mergem pe la muntele Sinai, am cerut binecuvântare de la Sfânta Muceniţă Ecaterina şi am revenit la Nazaret, unde şi-a petrecut copilăria pruncul Iisus. Mai târziu am mers pe muntele Ispitelor, postind şi noi cu Mântuitorul, cerând şi noi îndurare şi tărie în post şi în rugăciune. Am fost la Iordan, spiritual primind Botezul de la Ioan. Ne-am bucurat şi noi cu tinerii la Nunta din Cana Galileii de prima minune săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos. Am fost la Marea Galileii, am pescuit împreună cu Sfinţii Apostoli…
În fine, am mers şi noi pe Drumul Crucii. Am căzut alături de Mântuitorul, ne-am dus crucea spirituală şi noi alături de Domnul şi am suferit… Am suferit mult împreună cu El…, pentru păcatele lumii, pentru fărădelegile poporului, pentru invidia evreilor şi pentru noi, cei ce suntem astăzi creştini ortodocşi. La Golgota durerea din inimile noastre sa înteţit şi mai mult. Apoi împreună cu Iosif şi cu Nicodim am coborât trupul Domnului nostru Iisus Hristos de pe cruce pentru al unge cu mir, pentru al înfăşura în giulgiu şi pentru al pune în mormânt. Fără să vrei, îţi aduci aminte de cuvintele troparului:”Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giuligiu curat înfăşurându-l în mormânt nou îngropânu-L l-au pus”. Mai târziu, am mers şi noi cu femeile mironosiţe la Mormântul Domnului găsind piatra răsturnată şi îngerul Domnului stând pe piatră. Am fost într-un suflet şi noi la foişorul cel de sus binevestind apostolilor Învierea. Îngerii cântau în sufletele noastre: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând…”Apoi Înălţarea, Doamne cât de frumoasă a fost… Şi poveţele, cine ne-a mai povăţuit ca El, cine ne-a iubit ca El?
Să-L vezi pe Împăratul cerului şi a pământului suferind şi să-ţi da-i seama că toate aceste suferinţe sunt pentru tine. Să calci pe urmele Stăpânului şi să te rogi pe aceeaşi piatră pe care sa rugat şi Domnul nostru. Am trecut printr-o experienţă pe care ar putea să o înţeleagă doar acei creştini care au mers pe urmele Domnului.
Totuşi să se împărtăşească din harul Ierusalimului poate oricine. Participând la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie care se săvârşeşte în fiecare Duminică şi zi de sărbătoare, în mod spiritual creştinul ortodox se înalţă până la Ierusalimul ceresc. Fiecare moment din Sfânta Liturghie are drept scop de a ne aduce şi pe noi în viaţa pământească pe care a parcurs-o şi Mântuitorul nostru. De la Peştera Betleemului, care în bisericile noastre este Jertfelnicul, până la Mormântul Domnului, reprezentat prin Sfântul Pristol – toate ne vorbesc despre opera mântuitoare a Domnului Hristos.Cât de minunate sunt lucrurile tale Domne, toate întru înţelepciune le-ai făcut, exclama împăratul David văzând slava lui Dumnezeu.
De multe ori, de-a lungul vieţii, ne dorim sa ajungem in Tara Sfântă, acolo unde au trăit Mântuitorul, Apostolii, acolo unde S-a întemeiat Biserica…
Am fost binecuvântat şi eu, în rândul altor păstori de suflete din Orhei de acest mare dar, prin mărinimia deosebită a oamenilor de bună credinţă care mi-au făcut posibilă această călătorie. În numele tuturor preoţilor din Blagocinia Orhei, care am avut această fericită posibilitate de a ne ruga în Sfintele Locuri plec, cu adâncă umilinţă capul în faţa păstorului nostru Protoiereu Mitrofor Ioan Vulpe, care a făcut posibilă călătoria. Personal aduc şi pe această cale mulţumiri, îndrăznesc a spune, îngerului meu păzitor Arhimandritului Filaret (CUZMIN) care a făcut posibilă pentru mine personal această călătorie. Mulţumesc şi pentru că de buni ani îmi poartă grija sa spirituală, nu o singură dată îndreptându-mă, corectându-mă şi hrănindu-mă din experienţa sa duhovnicească. Să ne trăiţi întru mulţi ani şi să ne păstoriţi tot cu atâta dragoste ca şi până acuma Cinstiţi Părinţi.
În fine, îmi aduc aminte de cuvintele Mântuitorului: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit. Iată vi se lasă casa voastră pustie, că adevărat grăiesc vouă. Nu Mă veţi mai vedea până ce va veni vremea când veţi zice: Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnlui!” (Luca 13, 34-35). Ierusalimul pământesc rămâne dorit pentru toţi. Însă cel mai mult, fiecare dintre noi ar fi cazul să plângă după cel ceresc, după cel veşnic. În el este dorinţa tuturor creştinilor să ajungă. În iubirea lui Dumnezeu să trăiască toţi.