Cuvinte protivnice desei Împărtăşiri (Cuvintele 1-3)
Cuvântul 1Există creştini evlavioşi, care necunoscand scripturile, când văd pe cineva că se împărtăşeşte adesea, îl împiedică şi-l ocărăsc zicând că lucrul acesta este numai pentru preoţi. Dacă vrei să te împărtăşeşti des, zic ei, fă-te şi tu preot. Acestora le răspund nu cuvinte de ale noastre, ci ale Sfintelor Scripturi, ale Sfintelor Sinoade, ale Sfinţilor locali şi învăţători ai Bisericii şi zicem: Slujirea preoţilor este ca să aducă şi să săvârşească dumnezeeştile Daruri, ca nişte organe, prin venirea Sfântului Duh şi de a mijloci cătră Dumnezeu pentru popor, precum şi alte sfinte lucrări, pe care nu le poate lucra cel ce nu este sfinţit. In timpul împărtăşirii însă, adică atunci când se împărtăşesc, preoţii nu se deosebesc cu nimic de mireni şi de monahi, ci numai prin aceea că preoţii le dau, iar laicii le primesc. Si că preoţii se împărtăşesc în altar, direct, fără sfinţita linguriţă, iar laicii şi monahii, afară de altar şi indirect, cu sfinţita linguriţă.
Că lucrul acesta este adevărat şi nu au nici o deosebire preoţii faţă de popor la împărtăşire, este martor dumnezeescul Gură de Aur, care zice: „Unul şi acelaşi Tată ne-a născut pe noi, Dumnezeu. Toţi ne-am născut din aceeaşi mamă, din sfânta scăldătoare; aceeaşi băutură, adică Sângele Domnului, a fost dată tuturor: şi preoţilor şi mirenilor, sau ca să zic mai bine, nu numai aceeaşi băutură, ci şi din acelaşi pahar ni s-a dat ca să bem. Fiind că Tatăl nostru voind să ne ducă la mai multă iubire, a aflat acest mijloc, să ne facă pe toţi să bem din unul şi acelaşi pahar, ceea ce este semn al unei desăvârşite iubiri. Si în altă parte spune: In anumite lucruri, nu se deosebeşte cu nimic preotul de mirean, ca de pildă, în timpul când trebue să se împărtăşească. Pentru că toţi şi sfinţiţi şi nesfinţiti din aceleaşi taine ne împărtăşim. Si nu după cum era obiceiul în Legea Veche când unele cărnuri şi prinoase le mânca preotul şi altele poporul şi cei nesfinţiţi. Si nu era legal ca cel nesfinţit să mănânce din acelea pe care le mânca preotul. Dar acum, în harul Evangheliei nu este aşa; ci pentru toţi se află gata pe Sfânta Masă unul şi acelaşi Trup al Domnului, şi unul şi acelaşi pahar. Simeon Tesaloniceanul zice: „împărtăşirea cu Sfintele Taine este gata la toţi şi pentru toţi credincioşii şi nu numai pentru împărtăşirea arhiereului; ci arhiereul sau preotul săvârşesc taina preasfântului Trup şi Sânge şi le împărtăşesc tuturor credincioşilor şi cu totul este pentru împărtăşirea lor. Iov, în carte sa despre Sfintele Taine zice: „Tot scopul şi săvârşirea Tainei este împărtăşirea cu făcătoarele de viaţă Taine. De aceea, mai întâi se împărtăşesc în altar preoţii, apoi iese preotul afară şi dărueşte Sfintele, celor ce sunt gata pentru împărtăşire.
Deci urmează în chip necesar ca preoţii care slujesc să fie pregătiţi să se împărtăşească, mai întâi ei, care fac proaducerea. Apoi întreg poporul, după mărturia sfinţitului mucenic Climent, care zice: „Să se împărtăşească întâi Episcopul apoi preoţii, diaconii, citeţii, cântăreţii şi asceţii, şi dintre femei, diaconiţele, fecioarele, văduvele, pe urmă copiii şi după aceea tot poporul, după rânduială, cu evlavie şi cu frică, fără nici o turburare” (Cap. 13).
Iov cel mai sus pomenit mai spune că „De aceea este îngăduit ca cei vrednici să se împărtăşească adesea, fără deosebire, deopotrivă şi preoţi şi mireni şi bărbaţi şi copii şi bătrâni şi orice vârstă şi tagmă a creştinilor.
Iar preoţii care nu împărtăşesc pe creştinii, care se apropie de Sfânta împărtăşanie cu evlavie şi credinţă, sunt socotiţi de Dumnezeu ca ucigaşi, aşa cum scrie la Proorocul Osie: „Au ascuns preoţii calea şi voia şi porunca lui Dumnezeu şi nu au arătat-o, au omorît Sichemul şi au făcut nelegiuire în poporul meu”.
Insă eu mă minunez şi mă îndoiesc dacă există astfel de preoţi, care să izgonească pe cei ce se apropie de Sfintele Taine şi nu se gândesc măcar că ei înşişi minţesc în cuvintele pe care le spun. Fiindcă ei înşişi, la sfârşitul Liturghiei strigă cu mare glas şi chiamă pe toţi credincioşii zicând: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă”; adică apropiaţi-vă la Sfintele Taine şi vă împărtăşiţi. Pe urmă tot ei îşi tăgăduesc cuvintele rostite şi gonesc pe cei ce se apropie. Eu nu ştiu cum să numesc această nerânduială.
Cuvântul 2
Unii se împotrivesc zicând că trebue să ne împărtăşim la 40 de zile şi nu mai curând. Cei care vin cu această împotrivire, se îndreptăţesc cu mărturia dumnezeescului Gură de Aur care zice: „Pentru care pricină postim aceste patruzeci de zile? In vremurile vechi, mulţi creştini se apropiau de Sfintele Taine şi se împărtăşeau simplu, cum se întâmpla şi îndeosebi în acest timp în care Hristos ne-a predat Taina, în Joia cea Mare. Sfinţii Părinţi, cunoscând vătămarea ce se făcea la cei ce se împărtăşeau cu nepăsare şi fără pregătire, s-au adunat şi au rânduit aceste patruzeci de zile, pentru ca să se cureţe creştinii cu postul, cu rugăciunea, cu cetiri şi adunări, cu spovedanie şi privegheri, cu milostenii şi lacrimi şi cu toate celelalte de Dumnezeu iubite fapte bune care se fac în aceste zile şi aşa să se împărtăşească cu curată conştiinţă, pe cât este cu putinţă, cu Preacuratele Taine” (Cuv. 28, Cătră cei ce postesc înainte de Paşti). La această împotrivire răspundem că cei ce voesc să-şi susţină părerea lor obişnuesc să aducă în sprijinul lor cuvinte din Sfânta Scriptură sau ale unor sfinţi, ca să nu apară undiţa goală, fără momeală. Pentru ca zice dumnezeescul Gură de Aur: „Când minciuna vrea să fie crezută, de nu-şi va pune întâi temelie socotită adevărată, nu adevărul însuşi, nu este crezută”. Aşa cum fac şi aceşti binecuvântaţi.
Dar nu trebue a tăia şi despărţi cuvintele Dumnezeeştii Scripturi de celelalte părţi ale lor şi a le folosi în chip forţat pentru scopul lor propriu. Fiindcă zice iarăşi acelaşi Hrisostom: „Nu se cuvine să cercetăm numai cuvântul aşa cum este, ci să socotim şi toată urmarea cuvântului, de cine a fost zis, pentru cine, cătră cine, De ce, când şi cum. Fiindcă nu-i deajuns a zice că este scris în Scripturi şi nici a despărţi cuvintele simplu şi cum s-ar întâmpla şi a le separa de celelalte părţi ale trupului şi ale legăturii lor; şi luându-le astfel pustii şi goale dezbrăcate de legătura lor, să le mişte după bunul plac. Pentru ca în acest chip multe învăţături rele şi stricate au pătruns şi s-au răspândit în viaţa noastră. Deoarece diavolul îndeamnă pe cei mai leneşi să zică cuvinte scoase din Sfintele Scripturi, la care să adaoge sau să scoată şi aşa să întunece adevărul.
De aceea şi aceştia nu trebue să spună numai ceea ce zice Hrisostom, că au rânduit Sfinţii Părinţi patruzeci de zile întru care postind să ne împărtăşim. Ci trebue să se gândească şi la cele spuse mai înainte şi la cele de după aceea, pe care acest dumnezeesc Părinte le spune în acelaşi cuvânt al său şi din ce pricină şi cătră cine zice cuvântul. Căci după cum pretind aceştia, dovedesc că dumnezeescul Hrisostom a prevăzut numai în ziua de Paşti folosirea Sfintei împărtăşanii. Pe care lucru, dacă aceşti apărători ai Patruzecimii îl recomandă, ar trebui, după părerea lor, fie să se împărtăşească numai odată pe an, adică la sărbătoarea Paştilor şi să se asemene cu aceia despre care vorbeşte dumnezeescul Hrisostom, sau să facă zece patru-zecimi pe ani, după numărul cu care aceştia obişnuesc să se împărtăşească. Dacă cea dintâi nu le place, iar cea de adoua nu o pot săvârşi, apoi să tacă şi să nu mai osândească faţă de alţii şi pe dumnezeescul Hrisostom, pe care îl prezintă ca protivnic nu numai sfinţilor Apostoli, Sinoadelor ecumenice şi locale şi celorlalţi mulţi purtători de Dumnezeu Părinţi, care vorbesc despre deasa împărtăşire ci si lui însuşi. Deoarece acesta scrie mai mult decât alţii despre deasa împărtăşire şi în mai multe cuvântări, încă şi în aceasta zicând: „Nu-mi spune aceasta, ci arată-mi că aşa a poruncit Hristos să faci, dar eu îţi arăt că a poruncit să faci cu totul dimpotrivă. Si nu numai că nu ne-a poruncit să luăm aminte la zile, ci ne-a şi eliberat de această nevoie şi respectare. Ascultă deci ce zice Pavel. Si când zic de Pavel, de însuşi Hristos zic, fiindcă Hristos era Cel care mişca sufletul lui Pavel. Si ce zice el? Ţineţi zilele şi lunile şi anii şi cele din ele? Mă tem ca nu cumva în zadar m-am ostenit la voi şi v-am propoveduit Evanghelia. Si iarăşi zice: Oridecâteori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, vestiţi moartea lui Hristos. Zicând „ori de câte ori”, a făcut domn şi stăpân pe cel vrea să se împărtăşească, eliberându-l de orice observare a zilelor. Pentru că nu este unul şi acelaşi lucru Pastile şi Patruzeci-mea, ci altceva este Pastele şi altceva Patruzecimca. Fiind că Patruzecimea numai odată pe an se ţine, iar Pastile le facem de trei ori pe săptămână, uneori şi de patru ori şi ca să zic mai bine, ori de câte ori vrem. Fiindcă Pastele nu sunt post, ci Sfânta Liturghie şi dumnezeeasca împărtăşire, care se face în ea. Că acesta este adevărul, ascultă ce zice Pavel: Pastele nostru este Hristos, Care s-a jertfit pentru noi. Incât ori de câte ori te vei împărtăşi cu curată conştiinţă, prăznueşti Pastele. Nu când posteşti, ci când te împărtăşeşti din acea jertfă. Iar catehumenul nici odată nu face Pastele, chiar dacă posteşte în fiecare an, deoarece nu se împărtăşeşte. Precum şi acela care nu posteşte, dacă se apropie de Sfintele Taine cu conştiinţă, curată, săvârşeşte Pastele, şi azi şi mâine şi ori de câte ori se împărtăşeşte. Fiindcă adevărata pregătire pentru Sfintele Taine nu stă în ţinerea zilelor şi a vremurilor, ci în conştiinţa curată. Noi însă facem cu totul dimpotrivă: Nici mintea nu ne-o curăţim, şi ne împărtăşim numai în ziua în care Hristos ne-a predat Taina şi ni se pare că facem Pastile, chiar dacă suntem plini de multe păcate. Dar lucrul nu stă aşa; nicidecum, ci chiar dacă şi în Sambăta (desigur zice de Sâmbăta mare) te vei împărtăşi cu conştiinţă rea şi necurată, ai căzut din harul Comunicării şi ai plecat fără să sărbătoreşti Pastile. Precum şi dimpotrivă: dacă şi astăzi de împărtăşeşti cu curăţie, ai făcut Pastile cu adevărat. Se cuvenea deci ca această scumpătate şi cercetare să nu o faceţi la luarea aminte a vremilor, ci la sfânta împărtăşanie. Si în ce chip acum suferiţi orice osteneală, numai să nu vă schimbaţi obiceiul nostru, tot aşa se cuvine să nesocotiţi obiceiul şi în tot chipul să vă siliţi, ca să nu vă împărtăşiţi cu păcate. Fiindcă este ruşine, nu a se schimba omul în mai bine, ci a stărui în ceartă nefolositoare. Acest lucru a pierdut pe Iudeii, care căutând obiceiurile cele vechi, s-au abătut la necredinţă.
Si iarăşi zice acelaşi: Ştiu că mulţi dintre voi, din obiceiul sărbătorii, vor merge să se împărtăşească. Se cuvine însă, precum de multe ori am zis, să nu căutaţi la sărbători când vreţi să vă împărtăşiţi, ci să vă curăţiţi conştiinţa şi aşa să vă împărtăşiţi. Fiindcă cel păcătos şi necurat nici în sărbătoare nu este vrednic să se împărtăşească cu acel sfânt şi înfricoşat Trup al lui Hristos; iar cel curăţ, care se curăţeşte de păcate cu pocăinţă adevărată, şi sărbătoarea şi în tot timpul şi totdeauna este vrednic să se împărtăşească cu dumnezeeştile Taine şi să primească darurile şi harul lui Dumnezeu. Insă nu ştiu De ce mulţi trec cu vederea acest lucru şi fiind plini de multe păcate, când văd că a sosit sărbătoarea, ca şi când ar fi siliţi de ziua aceea, se împărtăşesc cu acele Taine, pe care nici să le vadă nu sunt vrednici” (Cuvântul 74 la Sfântul Botez al Domnului). Iată deci să şi dumnezeescul Gură de aur nu numai că adevereşte limpede scopul şi părerea sa celor ce iubesc să audă adevărul, ci şi în chip proorocesc respinge acest obicei ai Patru-zecimii, care este ţinut de mulţi. Iar pentru cele patruzeci de zile, pe care zice că le-au aşezat Sfinţii Părinţi, dacă ar vrea cineva să vorbească, povestirea ar fi lungă; totuşi noi vom aduce puţine oarecare pentru încredinţarea celor ce se îndoiesc. Creştinii din Asia, în vremea aceea, sărbătoreau Pastele împreună cu Evreii, pretextând că aşa au primit dela Ioan Teologul şi de la Apostolul Filip şi de la alţii oarecare. Si cu toate că au scris adeseori mulţi dumnezeeşti Părinţi de la diferite si-noade locale, totuşi aceia nu şi-au lăsat obiceiul lor, până când s-a ţinut primul sfânt sinod ecumenic, care între altele, a aşezat ca Pastile să nu se mai sărbătorească împreună cu iudeii, ci după echinocţiul de primăvară, în zi de Duminică, spre a nu mai cădea odată cu pastele iudeilor. Totuşi unii au rămas cu vechiul obicei. Cătră aceştia aduce cuvântul dumnezeescul Gură de Aur, mustrându-i că au defăimat pe atâţia dumnezeeşti Părinţi, prin obiceiul lor cel rău. Pentru această pricină laudă atât vrednicia dumnezeeştilor Părinţi ai întâiului Sinod şi le atribue lor hotarul Patruzecimii zicând, că aceştia au rânduit-o, voind ca prin aceast să-i convingă şi să-i atragă spre ascultare. Fiindcă cine nu ştia că postul Sfintei Patruzecimi este legiuit de Sfinţii Apostoli, care în canonul 68 spun: „Dacă un episcop sau preot sau diacon sau ipo-diacon sau citeţ sau cântăreţ nu posteşte sfânta şi marea Patru-zecime, sau miercurile şi vinerile din cursul întregului an, să se caterisească, iar de este mirean să se afurisească”? Sau poate, zice, au legiuit Sfinţii Părinţi ai sinodului întâi fiindcă mai adăogaseră şi această mare săptămână a Patimilor, aşa cum însuşi spune şi în altă parte: „De aceea şi Părinţii au prelungit vremea postului, dându-ne nouă vreme de pocăinţă şi aşa curăţiţi să ne împărtăşim”. Dar cea mai adevărată pricină, despre care dumnezeescul Hrisostom zice că Primul Sinod a legiuit postul Patruzecimii se pare că este următoarea: Deoarece creştinii de atunci neglijeau şi nu posteau întreaga Patruzecime, ci unii posteau numai trei săptămâni, alţii şase, iar alţii altfel, fiecare după cum se obişnuia în acel loc, precum mărturiseşte despre aceasta Socrate, în Istoria bisericească, Părinţii Sinodului întâi Ecumenic au reînoit canonul Sfinţilor Apostoli şi au legiuit să se postească tot postul Patruzecimii neabătut. Despre această înoire pe care au făcut-o, zice dumnezeescul Gură de Aur, cum că Părinţii aceia au hotărît-o. Ci fiindcă aceştia aduc ca apărător al celor patruzeci de zile pe dumnezeescul Gură de Aur, iar acela le strică ca pe o pânză de păianjen părerile lor, noi tăcem şi trecem la alte împotriviri.
Cuvântul 3
Unii se împotrivesc şi zic că scopul Sfinţilor Părinţi de a ne împărtăşi des este ca să nu ne îndepărtăm cu totul de împărtăşirea cu Dumnezeeştile Taine. Iar dacă unii din multa frică şi evlavie se împărtăşesc rar şi cu mai multă evlavie se apropie de Sfintele Taine, se împărtăşesc cu vrednicie. Dar noi am vrea să rugăm pe cei ce spun acestea, să ne arate de unde si din ce mărturii au aflat ei scopul lui Hristos şi al Sfinţilor. Nu cumva s-au suit la ceruri ca Pavel si le-au auzit? Dar Pavel a auzit cuvinte de nespus, pe care omul nu poate să le rostească. Dar aceştia cum pot să le grăiască? Iar dacă sunt altele decât acestea, cum de nu se găsesc scrise în cărţilor dum-nezeestilor noştri Părinţi? Iar dacă sunt ecrise si noi nu le-am găsit, îi rugăm să ni le arate.
Totuşi frica pe care aceştia se prefac că o au faţă de Sfintele Taine, nu este după Dumnezeu, dupăcum zice proorocul: acolo s-au temut de frică, unde nu era frică. Deoarece acolo se cade să fie frică unde se face călcarea poruncilor si nu unde este supunere si ascultare. Deci nici evlavia acestora nu este adevărată, ci prefăcută si făţarnică; Pentru că adevărata evlavie se cucerniceste la poruncile şi cuvintele Domnului şi nu le calcă. Iar acestea le zic nu ca să-i facă pe creştini mai atenţi si mai evlavioşi faţă de Sfintele Taine, ci ca să-i discurajeze si să-i îndepărteze cu totul de ele şi pe urmă să le pricinuiască pierzare sufletească.
De aceea si dumnezeescul Kiril al Alexandriei răspunde acestor zişi evlaviosi si zice: „Dacă iubim viata veşnică, dacă vrem si rugăm pe dătătorul nemuririi Hristos să fie cu noi, să nu ne lipsim de împărtăşirea cu Sfintele Taine, cum fac unii leneşi. Ca nu cumva adâncul în răutate, diavolul să meşteşugească din vătămătoarea de suflet evlavie faţă de dumnezeeştile Taine, o cursă pentru sufletele noastre. Dar tu ce-mi răspunzi? Pavel aşa scrie, că cine mănâncă Pâinea şi bea Paharul Domnului cu nevrednicie, spre judecată luişi mănâncă şi bea. Deci şi eu, cercetându-mă pe mine nu mă văd vrednic de împărtăşire. La aceasta îţi răspund şi eu: Când dar o să fii vrednic? Când vrei să te înfăţişezi înaintea lui Hristos? De te vei teme totdeauna de cele mai mici greşale ale tale şi greşeşti si aluneci în ele, nu vei înceta niciodată, ca un om ce eşti (deoarece zice sfântul Prooroc Da-vid: Cine poate cunoaşte gresalele omului cele mici şi nu de moarte?). De unde urmează ca să nu te împărtăşeşti niciodată şi să rămâi lipsit de sfinţirea cea de suflet mântuitoare a Sfintelor Taine. Ci mai bine este să te gândeşti şi să trăeşti o viaţă mai evlavioasă, potrivit cu legile şi poruncile lui Dumnezeu şi aşa să te împărtăşeşti cu sfânta Cuminecătură; crezând că este nu numai stricătoare a morţii ci şi a neputinţelor celor sufleteşti şi trupeşti, pe care le avem. Pentru că Hristos, când se va sălăşlui în noi prin împărtăşire, încetează cugetul cel sălbatec al trupului nostru şi aprinde evlavia cea cătră Dumnezeu şi omoară toate patimile şi vindecă păcatele noastre ca a unor bolnavi. Deoarece ca un bun Păstor ce este, îşi jertfeşte sufletul său pentru oi, leagă pe cea zdrobită şi ridică pe cea căzută. Si tot el zice iarăşi: Deviată făcătorul şi sfântul Trup al Domnului dă viaţă celor ce se împărtăşesc cu dânsul şi ne menţine întru nestricăciune, când se uneşte cu trupurile noastre. Fiindcă nu este trupul oarecăruia, ci al vieţii cei fireşti, adică a lui Dumnezeu şi are întru sine toată puterea dumnezeească a Cuvântului care s-a unit şi este plin de dumnezeească lui putere, prin care se fac toate vii şi se păzesc în viaţă. Si fiindcă acesta este adevărul, să ştie creştinii, care se lenevesc să meargă la Biserică pentru a se împărtăşi şi care de multă vreme s-au depărtat de împărtăşire că se întemeiază pe o mincinoasă şi multă vătămătoare evlavie: să ştie, zic, că neîmpărtăşindu-se se lipsesc de viaţa veşnică, ne voind să învieze şi această părăsire, pe care ei o socotesc că o fac din evlavie, li se face cursă pierzătoare de suflet şi sminteală mult vătămătoare. De aceea, trebue să se silească din toată puterea şi râvna ca să se cureţe de păcate şi să se sârguiască mai mult să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi să se grăbească cu îndrăzneală şi dragoste să se împărtăşească. Pentru că în acest chip vom birui meşteşugirile drăceşti cele împotriva noastră şi făcându-ne părtaşi dumnezeescului har, să ne suim şi să sporim în viaţa cea nestricăcioasă.
Iar Ioan Zonara, în tâlcuirea celui de al doilea canon al sinodului din Antiohia, zice: Aversiune numesc Părinţii în acest canon, a nu avea cineva ură cătră Sfânta împărtăşanie şi a nu se împărtăşi, ci şi a se feri şi a nu se împărtăşi, din evlavie şi smerenie. Deoarece dacă se întorc şi fug de Sfânta împărtăşanie urându-o şi scârbindu-se de ea, trebue să se certe nu numai cu afurisirea, ci cu izgonire deplină şi cu anatemă. Dumnezeescul Kiril şi Ioan Zonara au mustrat îndeajuns aşa-zisa evlavie a celor leneşi, deoarece nu naşte rodul folosului şi al mântuirii, ci moarte sufletească şi lipsire desăvârşită de viaţa veşnică, pe care o pricinueşte deasa împărtăşire cu Dumnezeeştile Taine, Deoarece cei ce sunt cu adevărat evlavioşi, nu numai că nu nesocotesc cuvintele Domnului şi atâtea sfinte canoane ale Apostolilor şi Sinoadelor şi ale sfinţilor locali, dar nici prin minte nu le trece să facă aceasta, deoarece se tem de osânda şi de judecata neascultării. Pentru aceşti cu adevărat evlavioşi, zice Duhul Sfânt prin Proorocul Isaia: Spre cine voi căuta, fără numai spre cel blând şi smerit şi liniştit şi care se cutremură de cuvintele mele (6,2).
Sfantul Nicodim Aghioritul