11 noiembrie (29 octombrie)
Cuviosul părintele nostru Avramie în tinereţile sale, lăsând pe părinţii săi, împreună cu toată tulburarea lumească, şi-a luat crucea şi a urmat lui Hristos, pe Care L-a iubit cu osârdie şi, făcându-se monah, s-a făcut curat lăcaş al Duhului Sfânt, pentru că, robindu-şi trupul său Duhului şi cu multe osteneli chinuindu-l, stăpânea patimile şi viaţa lui se asemăna cu viaţa îngerilor celor fără de trup. Pentru aceasta a fost începător al monahilor şi lumină a lumii, pe care a îmbogăţit-o cu minunile sale, căci cu darul lui Hristos tămăduia bolile şi patimile trupeşti şi sufleteşti cele de netămăduit.
Văzând Cuviosul Avramie înşelăciunea idolească ce era în cetatea Rostovului, (căci încă nu toţi cetăţenii primiseră Sfântul Botez şi cei mai mulţi trăiau păgâneşte şi se închinau la idolul de piatră ce se numea Veles, întunecându-le satana inima cu înşelăciune, făcându-le năluciri şi îngrozindu-i, încât nici nu îndrăznea cineva să treacă pe lângă acel idol), s-a dus la împărăteasca cetate şi pe cale i s-a arătat Sfântul Ioan Teologul care i-a dat un toiag, zicându-i: „Să te duci la Rostov şi să sfărâmi cu toiagul acesta pe idolul Veles şi să zici aşa: „în numele Domnului nostru Iisuş” Hristos îţi porunceşte ţie Ioan Teologul ca să te sfărâmi!”” întorcându-se fericitul la Rostov, îndată a îndeplinit porunca şi a făcut praf pe idol, iar pe locul acela a zidit o biserică în numele Sfântului Ioan Teologul, luând binecuvântare de la episcop. După aceasta a mai zidit o altă biserică mică, a Arătării Domnului nostru Iisus Hristos, apoi, zidind chilii, a adus monahi, îngrijindu-se de dânşii ca să ducă viaţă de obşte. Şi multe răutăţi a suferit sfântul din partea necredincioşilor, căci voiau să-i zădărnicească sfinţenia şi să-i ardă mănăstirea. însă Dumnezeu nu l-a lăsat. După puţină vreme cuviosul i-a adus la Hristos pe toţi, prin buna sa înţelegere, încât s-au botezat de la mic până la mare şi au început a merge la biserică, spre mărirea lui Dumnezeu. Iar sfântul, prin citirea cărţilor, îndulcea inima lor.
După aceea a zidit o biserică mare şi a împodobit-o cu felurite frumuseţi. De aceea domnii Rostovului, iubind mult pe acest mare cuvios Avramie şi pe fraţii lui, au început a da averi multe şi moşii spre chivernisirea mănăstirii şi spre trebuinţa fraţilor. Episcopul, făcând sfat cu domnii, l-a făcut pe Sfântul Avramie arhimandrit, iar el de atunci a început a adăuga osteneli peste osteneli, vieţuind în fapte bune.
Odată, diavolul, vrând să facă împiedicare sfântului părinte în vremea rugăciunii, a intrat în vasul lui de spălat. Sfântul, voind să-şi spele mâinile, s-a apropiat de vas şi, înţelegând vicleşugul vrăjmaşului, a luat degrabă crucea şi a pus-o deasupra vasului aceluia, încât diavolul nu mai putea să iasă de acolo, fiind ars multe zile de sfânta cruce. în acea vreme au venit domnii, după obicei, să se roage în mănăstire şi să ia binecuvântare de la Sfântul Avramie şi au intrat în chilia lui, dar sfântul nu era atunci în odaie, ci se afla în brutărie, ostenindu-se să spele hainele fraţilor. Auzind că au venit domnii, s-a întors în chilie să-i binecuvinteze şi a văzut cuviosul pe duhul cel necurat deasupra mănăstirii, căci domnii îndrăznind a lua crucea de deasupra vasului în lipsa sfântului părinte, îndată a ieşit duhul necurat din vas,.întocmai ca un fum negru, şi i-a îngrozit pe toţi cei ce erau acolo. Iar diavolul zicea de pe mănăstire către cuvios: „Ticălosule, tu m-ai făcut să mă chinui în vas şi să fiu ars de puterea crucii, dar îţi voi face şi eu ţie împiedicare, peste puţină vreme”.
Şi mergând sfântul în chilie, a învrednicit pe domni de binecuvântare şi, după ce i-a învăţat multe, i-a slobozit cu pace. După aceasta, diavolul, prefăcându-se în ostaş, a mers la voievodul cel din Vladimir şi i-a zis: „Este în Rostov, sub stăpânirea ta, un monah, Avramie vrăjitorul, prefăcându-se că este sfânt. El a găsit în pământ un vas mare de aramă în care se află o mulţime de vase de aur, brâuri şi lanţuri de aur, al căror preţ nu se poate hotărî. Cu această comoară a zidit mănăstirea şi a făcut o biserică mare şi domniei tale nu ţi-a spus, căci acea comoară se cuvenea domniei tale, iar nu acestui stareţ”. Iar voievodul a trimis la sfântul un ostaş cumplit, căruia i-a poruncit, zicându-i: „îndată ce-l vei afla pe stareţ să nu-i zici nici un cuvânt, ci să-l aduci imediat înaintea mea”. Atunci s-a întâmplat ca să fie Cuviosul Avramie în chilie la rugăciune, îmbrăcat numai în dulamă şi în papuci. Iar cumplitul ostaş a mers la dânsul fără veste şi, neavând milă, l-a ridicat, nelăsându-l nici să-şi ia încălţăminte, nici haină să îmbrace, înţelegând sfântul uneltirea vrăjmaşului, nu i-a fost frică şi a dat mulţumită lui Dumnezeu. Apoi, luându-l ostaşul pe cuviosul părinte, îl batjocorea, căci l-a aşezat pe o asină şi i-a dat papuci femeieşti în picioare, ducându-l înaintea marelui domn în cetatea Vladimirului, numai într-o dulamă.
Atunci voievodul a poruncit ca să-l aducă de faţă pe acel ostaş, în care era închipuit diavolul, iar el a început a defăima pe sfânt pentru aflarea comorii. Dar sfântul, ridicându-şi mâinile spre cer, s-a rugat şi a certat duhul cel viclean cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi îndată a pierit acesta. Iar voievodul, văzând înşelăciunea diavolului şi pe sfântul batjocorit, s-a înspăimântat şi pe toţi cei ce erau de faţă i-a cuprins frica. Apoi voievodul a început cu lacrimi a-şi cere iertare de la sfânt pentru că a săvârşit o greşeală ca aceea, iar cuviosul, fiind fără de răutate, l-a iertat pe domn, care, văzând smerenia şi bunătatea fericitului, i-a dat mare cinste. Apoi, dăruind mănăstirii averi şi moşii multe, l-a slobozit în pace.
Şi a vieţuit cuviosul în mănăstirea aceea mulţi ani, iar la bătrâneţe s-a dus către Domnul, Căruia bine I-a plăcut. Pentru care Dumnezeului nostru I se cuvine slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
