Sunt o călătoare…
De ce in fata incercarii
Ma simt atat de slab-acum?
Si parca-i tot mai greu pe cale,
Si nu mai vad lumini pe drum…
Amarul curge fara preget
De dimineata pana-n noapte
Si dinspre Tine drag ISUSE,
Aud tot mai putin, doar soapte.
Desi tot plang si-ades ma tangui
Mai greu imi plec genunchii Doamne,
Si vad ca umaru-mi coboara
Spre-a batranetii grele toamne.
Pe fruntea mea s-aduna norii
Unei tristeti ce ma apasa
Atat de mult c-as vrea ISUSE,
Sa vii si sa ma iei acasa…
Nu mai gasesc asa placere
In tot ce astazi ma-nconjoara.
Ma simt ca o straina DOAMNE,
Pierduta pe-un peron de gara.
Si tot astept…si nu mai vine,
Si plansul mi se tese-n glas…
Pana ce trenul o s-apara
Nu stiu cat timp a mai ramas.
Pe langa mine trec agale
Glumind pe negrele carari
Indiferenti cei ce n-asteapta
Un tren, care sa-i duca-n zari…
Mi-s pumnii plini de lacrimi DOAMNE
Si de-i golesc, se umplu iar….
Caci din adancul meu razbate,
Recunostinta pentru …har.
Increzatoare stau si astept
Azi mai usor, maine mai greu
Dar port in mine-ncredintarea
Ca-L voi vedea pe DUMNEZEU!
Abia acolo, sus in slava
EL va privi spre pumnii mei,
Si palmele-I ce-au fost strapunse
Vor sterge lacrima din ei.
