”Mă cinstiţi numai cu buzele iar cu inima sunteţi departe de Mine” – despre rugăciunea fără atenţie

Ce este rugăciunea fără cuvinte? Dar rugăciunea ca focul, de care vorbeşte Sfântul Ioan Cassian?

Rugăciunea aceasta este rugăciunea inimii, când se roagă nu numai mintea sau gura ci şi inima şi se roagă fără cuvinte, ziua şi noaptea, când harul lui Dumnezeu lucrează asupra noastră în aşa măsură încât tot lăuntrul nostru arde ca un foc asemănător sfintei lumini de la Ierusalim ori cu flacăra rugului aprins din Sinai. Această lumină nu mistuie materia, ca şi focul inimii. El arde şi luminează aşa cum luminează Dumnezeu mintea noastră şi inima noastră, când dorim ceva dumnezeiesc.

Rugăciunea poate suplini împărtăşania?

Nu, împărtăşania are rolul ei şi rugăciunea rostul de chemare a acestei mari Taine, Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Iisus Hristos. Sfânta Maria Egipteanca, prin rugăciune, fără împărtăşanie, după 47 de ani de sihăstrie, în pustiul Iordanului a ajuns ca în rugăciune să se înalţe de la pământ şi totuşi a avut nevoie de împărtaşanie. Sfântul Zosima care a găsit-o în pustie şi i-a adus Sfintele Taine, a pus pecetea pe înalta ei treaptă de rugăciune. Dorinţa ei cea mare a fost să-i aducă Sfânta Împărtăşanie, ca împlinire şi desăvârşire a rugăciunii.

Când ne rugăm cu glas tare, acatiste, canoane, psalmi sau orice altă rugăciune, chiar şi rugăciunea lui Iisus, adeseori mintea colindă pe alte coclauri. De aceea este bine să fim mai concentraţi să facem un efort. Dacă nu reuşim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea şi să ne căim pentru această rătăcire a minţii şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute pentru a ne aduna mintea în noi înşine. Biserica are rugăciuni deosebit de frumoase, dar pentru a avea un folos sporit din ele trebuie să avem mintea concentrată asupra fiecărui cuvânt al lor. Dar pentru că mintea rătăceşte, după ce ne rugăm suntem aceiaşi oameni cum eram şi înainte de a ne ruga, nu se întâmplă nimic înlăuntrul nostru. Mă uit în biserică la noi, se fac rugăciuni, Sfânta Liturghie – care este cea mai mare rugăciune a Bisericii, se ţine un cuvânt despre rugăciune ori despre altceva, însă după ce a încetat slujba se face hărmălaie în biserică. Dovadă că n-a rămas aproape nimic în mintea şi inima celor ce au ascultat, este că fiecare vorbeşte cu totul altceva decât cuvântul sau rugăciunea spusă. De aceea este nevoie în rugăciunile noastre spuse cu glas tare sau în taină să fim concentraţi la fiecare cuvânt, iar dacă nu reuşim, să o repetăm de câte ori este nevoie. Despre rugăciunea rostită fără atenţie spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: ”Mă cinstiţi numai cu buzele iar cu inima sunteţi departe de Mine.” Scopul rugăciunii, şi al rugăciunii lui Iisus în special, este să ne conducă spre centrul fiinţei noastre, spre locul unde Dumnezeu este ascuns în noi. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune că Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, la fel şi Sfântul Apostol Pavel: ”Voi sunteţi temple ale Duhului Sfânt” (I Cor. 3, 16). Aici chemăm pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe ceilalţi sfinţi, invocaţi în rugăciune, şi fără această atenţie rugăciunile noastre nu se întorc către noi ci rămân plutind în văzduh, nu ne folosim de ele. Este ca şi cum ne-am uita într-o vitrină încărcată cu toate bunătăţile, dar între noi şi ele rămâne un geam şi nu putem pune mâna pe ele. Astfel şi rugăciunile noastre, sunt despărţite de noi prin neatenţie, ca printr-un obstacol.

Ce este de făcut când un duhovnic îndeamnă la câte un creştinism social din care este exclusă rugăciunea minţii şi latura lui mistică?

Cred că nu este o viaţă creştină aceea care nu este şi mistică în acelaşi timp, adică tainică şi legată de Dumnezeu. Un creştin adevărat este cel care se împărtăşeşte de Tainele Bisericii, care îşi sfinţeşte viaţa sa lăuntrică ”Intră în cămara ta şi roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns” (Matei 6, 6). Cum poţi să trăieşti şi să te rogi fără să te gândeşti la Acest Tată Ceresc, Care este ascuns undeva şi vede starea ta sufletească, interioară? Cum poţi fi lumesc, pământesc, lipsit de energia sufletului, care dacă nu este în noi, această materie foarte perfecţionată – trupul – ajunge de nimic, se topeşte şi-l mănâncă jivinele? În fiecare dintre noi este un centru tainic prin care să se îndrepte toate relaţiile noastre cu aproapele: dragostea, bunătatea, mila, smerenia, bunăcuviinţa. Toate sunt legate de centrul mistic al fiinţei noastre, în care locuieşte Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. Şi păgânii aveau o viaţă socială, îndreptată însă pe latura orizontală. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune să căutăm ”mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui.” (Mt. 6, 33). Aşa încât nu cred că este o piedică în viaţa socială dacă în acelaşi timp ai un izvor nesecat de viaţă, prezentă lui Dumnezeu în tine însuţi.

Cum ascultă Dumnezeu rugăciunea celor care nu s-au spovedit de ani de zile şi care trăiesc în păcate mari?

Dacă se roagă ca vameşul din Evanghelie, cu umilinţă, cu durerea inimii, cerându-şi iertare pentru ticăloşiile de până atunci, Dumnezeu îl ascultă. Pentru păcătoşi S-a întrupat Dumnezeu în istorie. Tâlharul de pe cruce a spus câteva cuvinte numai şi a fost iertat. Despre el spune Fericitul Augustin acest cuvânt ”Fericit tâlhar, toată viaţa a furat şi la urmă a furat Raiul.” Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută cu căinţă, cu regret faţă de tot ceea ce a fost rău în viaţa lui până atunci, până in momentul în care s-a gândit că este Dumnezeu şi are şi răspundere în viaţa aceasta pământească

Există ispite de-a stânga şi de-a dreapta; primele sunt foarte cunoscute: beţia, lenevia, desfrâul, furtul, răzbunarea, mânia şi altele, sunt ispite de-a stânga. Cele din urmă, de-a dreapta, sunt exagerări şi extreme nesănătoase ale faptelor bune. Postul este rânduit de Biserică spre a ne folosi în curăţia noastră lăuntrică şi trupească. Dar el trebuie să fie nu doar trupesc, ci şi sufletesc. Unii pun accent numai pe postul trupesc în aşa măsură încât ţin posturi lungi şi seci. Chiar azi am auzit un lucru foarte interesant: spunea cineva că a întâlnit un grup de persoane care nu mâncau brânză fiindcă se face cu cheag şi de aceea se amestecă şi puţin sânge în brânză. Aceasta este o exagerare. Nicăieri în viaţa duhovnicească a Sfinţilor Părinţi nu este o analiză atât de strictă şi de falsă în acelaşi timp. Deci postul dacă nu este făcut cu dreapta socoteală ca să fie cu adevărat de folos, neunit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu ferirea de a osândi şi judeca pe altul – lucru foarte vinovat înaintea lui Dumnezeu – nu foloseşte, ba chiar vatămă. Poţi să te usuci şi să mori de foame dar dacă ai răutate împotriva aproapelui tău şi-l vorbeşti de rău când el nu e da faţă, zadarnic îţi este postul. Asemenea fapte făcute cu gând bun au rolul de a ne sfinţi viaţa, însă când sunt exagerate devin căderi de-a dreapta. Greşeşti calea prin fapte bune. De aceea este bine să cerem de la Dumnezeu înţelepciune ca să ne lumineze calea, să mergem pe calea aceasta împărătească, via aurea (calea de aur), spre a nu greşi. Postul să fie cu înţelepciune făcut, înfrânarea să fie cu adevărat abstinentă, paza simţurilor să fie sinceră, la fel şi căinţa, rugăciunile cât de multe să fie atente şi cu smerenie făcute. Atunci toate vor merge bine.

Este bine ca un grup de credincioşi, de prieteni să facă rugăciunile de seară, de dimineaţă ori alte rugăciuni împreună fiind?

Rugăciunea făcută în grup este foarte bine primită de Dumnezeu. În momentul în care Sfântul Apostol Petru era închis, undeva într-o casă creştinii erau adunaţi şi se rugau pentru el. Toţi aveau acelaşi dor, aceeaşi năzuinţă, aceeaşi rugăciune ca Sfântul Apostol Petru să fie scăpat de la moarte, fiindcă a doua zi trebuia să fie executat în văzul ierusalimitenilor. Fiindcă s-au rugat toţi cu acelaşi dor, Dumnezeu i-a ascultat. Aşa încât, atunci când se roagă mai mulţi laolaltă, cum se roagă de pildă pe la internate sau cămine – unul citeşte şi ceilalţi ascultă – este frumos şi bine dar cu o condiţie necesară: să fie toţi atenţi la cuvintele rugăciunii. Rugăciunea particulară este mai bună, mi se pare mie, pentru că, atunci când mă rătăcesc cu mintea, cu luarea aminte, mă pot întoarce, o repet şi mă căiesc şi zăbovesc asupra unei vorbe sau părţi din rugăciune. Când sunt mai mulţi nu pot să-i opresc pe toţi şi să reiau rugăciunea de unde m-am rătăcit eu cu mintea. În asemenea cazuri este mai bună rugăciunea particulară.

Ce trebuie să facem atunci când, în timpul rugăciunilor de seară şi de dimineaţă, suntem obosiţi sau nu avem disponibilitate sufletească?

Dacă putem face efortul de a continua rugăciunea atunci când suntem obosiţi, să o continuăm. Dar dacă nu, Dumnezeu ştie starea reală şi sinceră a vieţii noastre. Dacă suntem obosiţi cu adevărat şi mintea ne este risipită să spunem măcar o rugăciune, două, făcând şi câteva metanii şi apoi ne putem odihni. Dacă reuşim să ne trezim în timpul nopţii, să continuăm această rugăciune. Rânduiala pentru rugăciune este să se facă în mod conştient, să fii atent la ceea ce spui înaintea lui Dumnezeu Care este prezenţă continuă, ne ştie şi ne vede în orice clipă. La fel să fim şi noi, prezenţi şi atenţi atunci când vorbim cu El.

Cum să înţelegem expresia ”singura grabnic ajutătoare” adresată în rugăciune Maicii Domnului?

Maica Domnului este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă faţă de copilul său. Orice i se întâmplă, este repede mişcată. Dacă este într-o cumpănă grea fiul ei, ori de s-a purtat mai rău până atunci, ea degrabă se îngrijorează şi nu ştie cum să-l ajute mai repede să scape din acel impas. Am întâlnit din acestea foarte multe în viaţa mea de preot. Mama Mântuitorului nostru Iisus Hristos este o mare excepţie. Fiind Iisus Hristos pe cruce a spus către Maica Domnului: ”Femeie, iată fiul tău” şi ucenicului şi Sfântului Apostol Ioan: ”Iată mama ta!” Prin această încredinţare de către Mântuitorul Iisus Hristos în cel mai greu moment al Său, când era răstignit, Fecioara Maria devine maica noastră a pământenilor.

Ea şi Sfântul Ioan Botezătorul sunt mari mijlocitori înaintea lui Dumnezeu, aceşti doi martori ai Mântuitorului având multă trecere înaintea Lui. Când ne adresăm către Maica Domnului neavând curajul să vorbim cu Domnul Iisus Hristos din cauza faptelor noastre de ruşine, ea mijloceşte pentru noi: ”Doamne, Tu care Te-am purtat pe braţele mele, Care Te-am crescut în viaţa Ta pământească, ajută-mă în rugăciunea mea şi ajută-l pe acesta care se roagă mie!” În acatistul Acoperământului Maicii Domnului este acest loc într-un icos de acolo, unde Maica Domnului se roagă Mântuitorului nostru Iisus Hristos spunând: ”Împărate ceresc, primeşte pe tot omul ce se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor …”

Cu adevărat rugăciunea Maicii Domnului este primită de către Fiul său, căci El este Dumnezeu, plin de dragoste. Să vă spun o mică istorioară, din închisoare: Cuiva care a fost închis şi a stat douăzeci de ani în temniţă, unui tânăr, îmbătrânit acolo într-o anchetă extraordinar de grea i s-a terminat răbdarea. Şi-a pus în gând să găsească un mijloc prin care să-şi curme viaţa. Dar cugetând el acestea şi-a adus aminte că, afară când era, bunica lui îi spunea să se roage Maicii Domnului pe vreme de necaz mare. Spunea el: ”Către Mântuitorul n-aveam curaj să mă rog, din cauza greşelilor mele, însă către Maica Domnului care a fost şi ea pământeană ca şi noi m-am rugat.” Am rostit scurt, o rugăciune la disperare: ”Maică a Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici. Ajută-mă!” Se ruga în celulă şi peste câteva momente vede intrând, prin uşa înaltă a încăperii, o făptură în alb cu un prunc în braţe: ”M-ai chemat am să te ajut.

Fii în pace” şi a plecat mai departe. După aceea pe tânăr l-au chemat la anchetă şi l-au mutat în alt loc, însă toată perioada de închisoare pe care-a mai făcut-o a fost o viaţă foarte liniştită în sufletul lui, deşi suferinţele din afară erau destul de grele. Maica Domnului l-a ajutat imediat după rugăciunea sa. Această întâmplare o ştiu de la cel care a păţit-o, el mi-a spus-o. Şi în închisoare ne se minte, spune fiecare ce are curat în inima lui. Aşa poate fi Maica Domnului grabnic ajutătoare. Însă rugăciunea să fie cu tot dorul, cu toată fiinţa, cu toată puterea şi încrederea, la disperare făcută. Uneori rugăciunea se împlineşte atunci, nu trebuie timp şi rugăciuni prea lungi. Este nevoie de rugăciuni lungi ca să ne potolim şi să ne adunăm noi, să ne putem concentra către Dumnezeu. Dar în momentele acestea grele, pe loc, atunci, ţi se răspunde…

Parintele Sofian Boghiu