Puşculiţa de aur

Draga mea Caterina, În anii studiilor mele postuniversitare, când eram deja căsătorit cu mama ta, mergeam adeseori împreună la cumpărături, la un depozit unde existau stive imense de conserve, aşezate până-n tavan.

Era de parcă te-ai fi aflat la poalele unui munte de metal. Puteai găsi acolo conserve mari, conserve mici, conserve de toate felurile, toate formele şi toate calităţile. Exista totuşi o oarecare diferenţă între conservele pe care le vezi de obicei pe rafturile magazinului de cartier şi cele din depozit. Acestea din urmă nu aveau etichete. Tocmai pentru acest mic neajuns se vindeau la preţuri foarte mici. Controlorii de calitate din fabrici le caracterizaseră ca “problematice”, lucru care putea să însemne orice – de la o denivelare foarte gravă a tablei de aluminiu, până la cea mai mică eroare, invizibilă pentru ochiul obişnuit.

Vânzătorul de la depozit m-a asigurat de un singur lucru: că totdeauna a fost ceva bun de mâncat în aceste conserve. “Cinci bănuţi? O nimica toată! Plăteşti şi alegi.”

Acum, ia spune-mi tu, poţi să faci deosebire între o conservă cu pere şi una cu gutui? Poţi percepe cu urechea diferenţa dintre fasole şi cârnaţi? în sfârşit, mama ta şi cu mine devenisem experţi în ascultarea conservelor.

Desigur, nimeni nu e fără de greşeală. Astfel, uneori alegeam pastă de tomate în loc de compot; aveau acelaşi sunet înăbuşit! Slavă lui Dumnezeu, aveam şi un mic frigider, iar capacele de plastic erau ieftine. Astfel, ne amuzam mâncând ce cumpăram, şi nu ne plângeam. în realitate, tot acest ritual avea farmecul lui şi noi aşteptam cu mare drag să ieşim, o dată la 15 zile, la plimbare în jurul munţilor de aluminiu.

Dintr-un salariu de 3 dolari puteam cumpăra 100 de conserve, iar cel care le vindea avea dreptate: erau toate bune şi gustoase! Existau, desigur, momente când ne doream să scăpăm de această viaţă plină de neajunsuri şi să ne putem face cumpărăturile ca oamenii normali, din magazine normale. Totuşi, întorcându-ne înapoi la acele zile, des¬coperim trezindu-se în noi unele dintre cele mai fericite amintiri ale tinereţii noastre.

În Vechiul Testament se spune că “este bine pentru bărbat să îndure greutăţile tinereţii lui.” Desigur, acelaşi lucru este valabil şi pentru femeie.

Este de preferat ca un bărbat şi o femeie să înfrunte împreună nevoile, să se mulţumească doar cu dragostea lor, mai ales că, la începutul căsniciei toate, cele ce fac viaţa confortabilă lipsesc.

Desigur, mai important decât casa în care trăiţi este calitatea umană a celor ce locuiesc în acea casă! Preţul unei canapele este o problemă cu o importanţă mult mai mică decât viaţa comună şi visele şi dragostea pe care le împart oarrfenii care folosesc canapeaua. Cea mai arzătoare nevoie a voastră, în acest moment, nu este un aragaz nou, ori un set de oale de bucătărie, ci flacăra nouă care va purifica şi va încălzi inimile voastre până le va face să strălucească. Poate sună ciudat, dar, credeţi-mă, sunteţi norocoşi că situaţia voastră financiară este acum, la început, limitată.

Ca să-ţi pot vorbi despre bilanţurile familiale, vreau să-ţi prezint o remarcă frumoasă pe care mi-am amintit-o: “Socoteala strictă este precum izmenele lungi: dacă crezi că ai nevoie de ele, le porţi; dacă le porţi însă, fără să ai nevoie de ele, te vor jena”. Vei descoperi că cel ce a spus aceasta are dreptate. Vei vedea că o asemenea socoteală uneori este necesară, alteori nu.

O să-ţi dau câteva idei în legătură cu socotelile, idei pe care noi le-am găsit foarte folositoare.

S-o luăm de la început. în casa noastră, precum ştii, am încercat să păstrăm următoarea linie: “dăruieşte zece, economiseşte zece şi cheltuieşte restul până la o sută, slăvindu-L pe Dumnezeu şi mulţumindu-I. Niciodată nu ne-a părut rău că am trăit în duhul acestui principiu. Există, într-adevăr, principii care, atunci când vi le veţi asuma, veţi constata că produc o mare schimbare în evoluţia vieţii voastre.

Pentru ca cineva să poată dărui o parte din veniturile lui, este nevoie să aibă caracter. Când veţi primi primul salariu şi veţi începe să număraţi bancnotele, veţi vedea că nu este deloc uşor să alungaţi ispita că, la urma urmei, situaţia voastră nu este ca a acelora, care au un oarecare confort…

Logica dictează astfel: “N-a venit încă timpul pentru donaţii. Când veţi câştiga mai mult, atunci veţi putea să dăruiţi suficient, astfel încât să însemne ceva”. Şi totuşi, nici atunci n-o s-o puteţi face. Este şi acesta unul dintre lucrurile pe care ori îl faci fără condiţii, ori nu-l mai faci niciodată.

Desigur, este dreptul vostru să acţionaţi cum vreţi. Dar tu eşti cea care a vrut să-i arăt cărarea care duce la desăvârşire, şi te informez că, din punct de vedere economic, linia pe care ţi-am expus-o duce direct la experienţe fericite.

Mulţi dintre oamenii pe care-i cunosc par a fi în ultimul timp extrem de speriaţi. Cauzele care îi fac să se teamă şi să tremure sunt nenumărate, dar între cele mai frecvente este sentimentul că ocaziile vin şi trec pe lângă noi, fără ca noi să participăm, să le fructificăm. Este adevărat că mulţi dintre aceşti oameni nu pot depăşi unele experienţe de sărăcie mai vechi, dureroase. Trebuie să fim îngăduitori cu ei. Există foarte multe cupluri care vor avea multă bucurie datorită modului de a dărui. Trebuie, în primul rând, ca toţi să învăţăm că nu este suficient să avem bunăstare; ea vine şi trece. Secretul unei vieţi bune nu constă în acumularea mai multor bunuri materiale.

Hotărârea comună de a sacrifica o parte din veniturile voastre va constitui o supapă de siguranţă pentru momentul când vor veni şi zile mai confortabile. Probabil că acum nu puteţi înţelege, însă va veni şi timpul când problema financiară va înceta să mai fie presantă. Când vine acest moment, mulţi încep să inventeze modalităţi proprii de comportament, neîncercate până atunci. Dar, dacă aplicaţi de la bun început unele reguli de bază, veţi vedea că acestea vă vor păzi de oarecare risipă periculoasă, care vă. poate crea dificultăţi tocmai când roadele trudei voastre vor începe să se coacă.

Iată o primă regulă: dăruiţi o parte (eventual 10%) din veniturile voastre şi faceţi aceasta înainte de orice altceva.

Economisirea unei alte părţi (poate fi tot 10%) din veniturile voastre necesită şi ea o autodeterminare de fier, dar veţi vedea că merită efortul. Pe de altă parte, aceasta poate preveni consecinţele dureroase ale unei risipe necal-culate.Apoi, un program de economisire, hotărât de comun acord, conferă satisfacţia permanentă a unui viitor sigur. O posibilă criză nu vă va surprinde nepregătiţi, ca de altfel nici cheltuielile pentru educaţia copilului vostru, pentru nunta fiicei voastre, ori pentru o călătorie în străinătate, care vă va îmbogăţi experienţele.

O strategie bine pusă la punct în privinţa economiilor familiale vă poate elibera mintea de o grijă serioasă, aşa încât puteţi să vă concentraţi asupra muncii voastre, dobândind astfel rezultate mai bune. Timpul pierdut din cauza unei supărări de ordin financiar poate fi folosit la îmbunătăţirea eficienţei voastre, care la rândul ei vă va asigura o bază esenţială pentru viitor.

Un alt câştig care rezultă din folosirea unei tactici de economisire  precise este protejarea voastră de pericolul zgârceniei. Multe asemenea suflete sărmane trec prin biroul meu. Sunt victime ale complexului sărăciei, care-i determină să se agate cu disperare de bunurile materiale. Teoria lor este că, cu cât au mai multe, cu atât vor fi mai liberi într-o zi să se bucure de ele. Cel mai posibil este însă să nu reuşească niciodată…

Adeseori vezi – şi poţi citi aceasta în ochii lor – că nu-şi pot găsi adevărata bucurie în depozitele de aur, în acţiunile pe care le au, sau în conturile mari din bănci. Oamenii aceştia nu sunt trişti pentru că pierd. Melancolia lor este provocată de bani şi creşte proporţional cu câştigurile şi rezervele pe care ei le au. Este şi aceasta o altă tristă constatare: bogăţia împietreşte sufletul.

Să termin cu un gând despre un cunoscut proverb. Adeseori facem greşeala să spunem că “banul este cauza tuturor răutăţilor”. însă în realitate acest proverb nu sună chiar aşa, este puţin diferit: “Iubirea banului este rădăcina tuturor răutăţilor.”

De aceea, îndepărtează-ţi din când în când atenţia de la capitolul venituri şi bagă de seamă dacă cheltuielile tale merg bine. Realitatea este că, totuşi, calitatea lucrului care iese din buzunarul tău are o legătură directă cu calitatea celui care îţi intră în buzunar. Aceasta este legea vieţii.

La început, la Facere, Tatăl nostru ceresc a impus unele reguli de neclintit. Din dragoste pentru fiii Lui s-a îngrijit de toate nevoie lor şi a zidit lumea în aşa fel încât să poată satisface aceste nevoi. Dacă urmezi aceste reguli şi trăieşti după ele, El va găsi modalitatea să afle şi cea mai imposibilă cale pentru a împlini orice nevoie apărută.

Sper că vei învăţa, din vreme, încă un adevăr: chiar dacă vei reuşi să respecţi conştiincios regula ofertei, nu vei reuşi niciodată – dar niciodată! – să-L egalezi pe Dumnezeu în răsplătirile Lui.

Priveşte mereu în sus, Tata

din “Scrisori Caterinei, sfaturi unei tinere casatorite”