Sfîntul Martinian era de douăzeci de ani și Sfîntul Botez încă nu-l primise. Și acest fel de viață avea, că nici nu păstra pentru sine, ci toate le împărțea ca milostenie săracilor. Și, după ce nu i-a mai rămas lui nimic, fără numai un cuțit si o haină, și, fiind și o iarnă aspră, cu ger mare, l-a întîmpinat pe el un sărac la porțile cetății, care ruga, pe cei ce trăceau, să-l miluiască. Iar aceia, trecînd toți pe alături, nu i-au dat lui nimic. Deci, s-a mîhnit Martin, că n-a miluit nimeni pe acel sărac, și nu știa ce să facă, pentru că nu avea altă haină, fără numai aceea, întru care era îmbrăcat. Deci, scoțînd cuțitul, și-a tăiat haina sa în două și cu o jumătate a ei a îmbrăcat pe sărac, iar cu cealaltă jumătate, s-a învelit pe sine însuși. Și mulți rîdeau de el, că nu era îmbrăcat cum se cade.
Și, venind noaptea, culcîndu-se înfrigurat, îndată a adormit și a văzut în vis pe Hristos, înbrăcat în haina sa, aceea cu care el îmbrăcase pe săracul acela, înainte a milțime de îngeri, zicîndu-i: ”Martin, pînă încă a nu lua botezul Meu, cu această haină m-ai îmbrăcat, drept aceea, și Eu de acum în toată lumea te voi îmbrăca cu slavă, iar, după aceea, vei lua împarăția cerurilor”. Deci, după ce a auzit acestea, s-a sculat din somn și, ducîndu-se, s-a botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sîntului Duh. Și atît de milostiv s-a făcut spre cei săraci, încît s-a auzit pînă la toate marginile pămîntului de milostivita viața lui.
Proloagele vol. I