Într-o zi, monahiile dintr-o mănăstire care era departe de orice oraș au venit să le aprobe cumpărarea unui mic Fiat – cea mai mică și cea mai economă mașină la acea vreme. El însă s-a împotrivit cu toată tăria. Le-a întrebat dacă socotesc firesc și cuvenit să treacă cu mașina pe lîngă oameni atît de nevoiași, încît sunt nevoiți să meargă pe jos pentru că nu-și pot cumpăra un bilet de autobuz; și apoi, spunea el, drumurile sunt pline de bălți și ar putea să-i stropească pe sărmanii oameni cu mașina lor. Și după cum îi învăța pe alții, așa se purta și el.
Presat de cei din jurul său să cumpere o mașină pentru nevoile episcopiei, le-a spus: ”Pînă cînd n-or să aibă toate familiile din Kosovo o mașină, n-am să am nici eu mașina mea.”
Sursa: Patriarhul Pavel al Serbiei ”Un sfînt al vremurilor noastre”, Jean-Claude Larchet, pag. 42
