Un prieten mă cam mustra zilele trecute, spunând că prea îmi las viața să se topească în munca ce o fac.
– O, dragul meu! I-am răspuns. Eu îți dau toată dreptatea, dar mai întâi, te rog să aprinzi lumânarea aceasta!
– Foarte bine, iată, am aprins-o. Și ce vrei să spui cu acest lucru?
– Vreau să te rog să nu lași lumânarea să se topească. Uite, lumânarea se topește și asta-i o pagubă mare.
– Apoi, dragul meu, așa e și cu noi, cei care am fost puși să lucrăm în ogorul Domnului. Lumânarea trebuie pusă în sfeșnic și aprinsă, ca să lumineze tuturor (Matei 5, 15); dar, făcând acest lucru, ea se topește, căci unde s-a mai văzut vreo lumânare aprinsă care ar strânge seu și grăsime? Sau unde s-a mai văzut o sare ce nu se topește după ce s-a băgat în bucate (Matei 5, 13)?
O lumânare poate fi cât de mare și mândră, dacă nu arde și nu luminează, care este folosul ei?
Lumânarea se topește luminând…
Preot Iosif Trifa
