„Înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai scumpe nu au valoarea ei”(Pilde VIII, II).Prea Cucernice părinte Prorector, onoraţi profesori, iubiţi elevi şi studenţi, se cuvine, întâi de toate, să-I mulţumim Domnului că ne-a prilejuit această bucurie de a fi împreună, elevi, studenţi, profesori şi părinţi, la un nou început de an şcolar. Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze acest început de drum pe cărările ştiinţei şi ale înţelepciunii.
Suntem cu toţii adânc emoţionaţi. Emoţia izvorăşte din bucuria momentului reîntâlnirii, dar este sporit şi harul sfânt pogorât în sufletele noastre prin slujba ce s-a săvârşit. Acestei slujbe îi adăugăm un foarte scurt cuvânt, în care vom încerca să evocăm câteva lucruri legate de educaţie, văzute din punct de vedere creştin.
Iubiţii noştri,
Să ne amintim, mai întâi, că noţiunea a educa provine dintr-un verb latin, educo, care înseamnă, originar, „a scoate din…”, „a ridica…”, în procesul învăţământului înţelegând prin aceasta a-l scoate pe copil din starea ignorantei şi a-l călăuzi pe cărările ştiinţei şi ale bunelor purtări. Amintim, totodată, că scopul creştin al educaţiei este formarea caracterului religios-moral. Pentru împlinirea acestui scop este nevoie, desigur, de osteneală pe măsură. Nici o jertfă, ofrandă, sau osteneală nu va rătnâne, însă, fără rod. Biblia, Cartea noastră de căpătâi, ne invită să râvnim dobândirea înţelepciunii, căci înţelepciunea, spune Sfânta Scriptură, este mai bună decât pietrele preţioase (Pilde VIII, 11). De aceea, la slujba care s-a făcut mai înainte aţi auzit, la un moment dat: „Ne rugăm Domnului Dumnezeului nostru, ca să caute cu milostivire asupra şcolarilor acestora, să le trimită în inimi, minte şi grai, duhul înţelepciunii, al ştiinţei, al evlaviei şi al fricii Sale…”. Ştim, apoi, că Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat în lume, nu numai ca Arhiereu şi împărat, ci şi ca învăţător. Pildele şi sfaturile Lui sunt de o frumuseţe fără de egal, pe care voi, dragi tineri, le cunoaşteţi. Urmând acestor sfaturi, părinţii Bisericii drept-măritoare au evidenţiat la rândul lor importanţa capitală a studiului: „Îndeletniceşte-ţi mintea cu învăţătura, ca să nu gândească la lucruri rele…”, spunea Sf. Chiril al Ierusalimului într-una din catehezele sale. Iar Sf. Ioan, patriarh al Constantinopolului, cel numit „Gură de Aur” pentru vorbirea lui frumoasă, a spus că „învăţătura cu cât se răspândeşte mai mult, cu atât face mai puternice sufletele pe care acestea o primesc”. În duhul învăţăturilor scripturistice şi patristice, marii dascăli ai neamului nostru s-au pronunţat, de la catedră sau prin scris, pentru ridicarea culturală a poporului, ca unică şansă de progres şi civilizaţie.
Iubiţi elevi şi studenţi,
Strădaniile voastre nu vor ţinti doar obţinerea unor note mari, ca o legitimare a apartenenţei voastre la o şcoală. Noi cu toţii învăţăm pentru viaţă, cea de aici şi în perspectiva celei viitoare. Să reţinem, aşadar, iubiţii noştri, că scopul suprem al educaţiei este formarea caracterului moral creştin. Să deveniţi, adică, oameni de caracter. Cuvântul „caracter”, vine de la grecescul „haractir”, care înseamnă incrustătură, adâncitură sculptată, formă dăltuită…, într-un cuvânt amprenta imprimată în firea omului prin educaţie. Să ajute Dumnezeu ca profesorii voştri să vă dăltuiască în suflete cele mai frumoase şi sfinte învăţături, spre mântuirea voastră şi a poporului nostru! Amin.
ÎPS VLADIMIR,
Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove,
Rector al Academiei de Teologie Ortodoxe din Moldova
