Pentru o greşeală vremelnică, o pedeapsă veşnică?
„Întrebarea aceasta zvâcneşte aproape în toate minţile. Într-adevăr, pentru că n-ai fost milostiv cu săracii, fraţii mai mici ai lui Dumnezeu, pentru că nu i-ai îmbrăcat, nu i-ai primit când erau străini, nu i-ai cercetat când erau în temniţă, numai pentru atâta vină, făcută într-o viaţă scurtă, se poate ca Dumnezeu să te dea focului şi diavolilor să te muncească în vecii vecilor? Ce taină ar putea răspunde şi la întrebarea aceasta? Totuşi este un răspuns: Cel flămând şi însetat, gol, străin şi bolnav şi, peste toate acestea, în temniţă, în înţelesul tainic, nu mai sunt săracii, ci Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi, pe Care îl avem în noi, în fiecare, de la Botez. Dacă în vremea vieţii, în vremea minţii depline nu ne întoarcem de la cele dinafară şi vremelnice le cele dinlăuntru şi veşnice, la făptura noastră cea născută de la Dumnezeu, la Hristos Cel ce petrece în adâncul profund, dar apropiat al fiecărui om; dacă nu vom căuta darul naşterii celei din Duhul Sfânt, atunci Hristos Iisus se află în noi: flămând şi însetat, gol, străin şi bolnav de durerea întunecării noastre, şi pe deasupra, într-o temniţă în care mişună viermii patimilor şi şerpii răutăţilor.”
Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.