În vremile prigoanelor, cînd erau chinuiți și uciși creștinii, pentru credința întru Hristos, au fost prinși, atunci, și doi frați călugări și au fost aruncați în temnița urmînd ca, a doua zi, să-i scoată, să-i chinuie și să-i omoare. Și acești doi frați aveau vrajbă și pizmă unul cu altul. Deci, fiind ei în temniță, unul din ei, umilindu-se în inima sa, a zis celuilalt: „Frate, iată, mîine ne vor scoate pe noi la judecata lor și ne vor chinui și ne vor omorî și vom merge către Domnul. Pentru aceea, de vrajba și pizma ce a fost între noi, și acum mai este, se cade să o lăsăm și să ne împăcăm și să ne iertăm unul pe altul, acum, mai înainte de moartea noastră, ca să luăm curați fiind, chinurile și moartea pentru credința și dragostea lui Hristos și, așa, ne vom învrednici să luăm cununile mucenicești, din mîinile lui Hristos, și vom fi primiți în ceata mucenicilor”. Și acestea zicînd, i-a făcut lui metanie, după obiceiul călugaresc, zicînd: „Iartă-mă, frate, și să fii și tu iertat de mine și de Dumnezeu”. Iar acela, fiind biruit de vrajmășeasca pizmă, n-a vrut nicidecum să-l ierte.
Iar a doua zi, dacă s-a facut ziuă, i-au scos pe ei din temniță la judecată. Deci, acela care n-a vrut nicidecum să se împace și să ierte pe fratele lui, văzînd că vor să-l taie, înspăimîntîndu-se, s-a lepădat de Hristos. Iar pe fratele său, care credea în numele Domnului, l-au tăiat. Iar pe cel ce s-a lepadat de Hristos, l-a întrebat dregătorul, zicînd: „Pentru ce ieri nu te-ai lepădat de Hristos, ca să nu te fi chinuit ?” Răspuns-a lui acela: „Cînd am lăsat eu pe Dumnezeul meu și nu m-am împăcat cu fratele meu, atunci și ajutorul Lui m-a lăsat și m-a părăsit pe mine și, rămînînd gol de dînsul, m-am lepădat de Hristos”.
Deci, aceasta stiind-o fraților, împăcați-vă și întru dragoste să petreceți, că aici cu plăcere dumnezeiască viețuind, veșnicelor bunătăți părtași să ne facem.
Sursa: Proloagele, Vol. II, pag. 597- 598
